x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Pielea ca soriciul

Pielea ca soriciul

de Florin Condurateanu    |    01 Oct 2005   •   00:00
PULSUL MEDICINEI
Uneori o boala ciudata ii cotropeste pe unii oameni. Pielea lor se ingroasa, n-o mai poti apuca cu degetele. Nu poti sa o ciupesti facand pliu la pielea de pe dosul palmei de exemplu. Pielea devine ca soriciu.
Pe fata, pielea devine mai ingrosata, este intinsa ca dupa o operatie estetica. Nu mai exista riduri, pielea groasa ii imputineaza dramatic mimica. Nu mai pot deschide mult nici gura. Apar dilatatii pe unele vase si firisoarele vinetii se vad pe ten. Boala se numeste sclerodermie si este o afectiune a tesutului colagen vascular. Doctor Magda Parvu, sefa sectiei de reumatologie a Spitalului Colentina, explica aceasta boala parsiva, care produce suferinte inflamatorii cronice, se face tesut conjunctiv ca o fibroza, ca o cicatrice nu numai pe piele ci si in articulatii, in sistemul digestiv, in rinichi, in inima, in plamani.

Cand unii pacienti netratati mor, decesul survine din complicatiile aparute in tesuturile organelor, nu din pricina transformarilor din piele. Sclerodermia este in primul rand o boala vasculara. Se modifica mai intai peretii vaselor. In peretele vaselor se formeaza in final un tesut fibros ca o cicatrice, vasul se ingroasa la pereti si moare. Cand sclerodermia ataca pielea pe zone limitate cum ar fi fruntea, toracele, spatele, picioarele, tratamentul este local si intra in competenta dermatologica. Dar cand sclerodermia este sistemica, prinde multe zone din piele dar si organele, este o treaba de reumatologie. Pielea este mai ingrosata in zonele afectate, bolnavul nu mai transpira, ii dispare pilozitatea, apar depuneri, dure sub piele in articulatii, precum niste pietricele, si apoi sunt afectate organele. Modificarea circulatiei in vasele afectate conduce la schimbarea culorii pielii la degete, la urechi, la nas, la frig pielea se face alba precum coala de hartie, apoi galbena, vireaza in culoare vanata, si acesta este sindromul Raynaud. Este foarte important sa se puna diagnosticul devreme prin capilaroscopie si biopsie subcutanata pentru a tine sclerodermia sub control cu ajutorul medicamentelor.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă pielea