x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Premiera mondiala - Schimbare la fata reusita

Premiera mondiala - Schimbare la fata reusita

de Magda Marincovici    |    07 Dec 2005   •   00:00
Premiera mondiala - Schimbare la fata reusita

Profesorii Jean-Michel Dubernard si Bernard Devauchelle, autorii unei grefe partiale de fata, au anuntat ca pacienta bea, mananca si vorbeste clar.

27 noiembrie, Franta. Prima grefa partiala de fata. Autorii: profesorii Jean-Michel Dubernard si Bernard Devauchelle. Aceasta spectaculoasa premiera mondiala chirurgicala a ridicat numeroase intrebari de ordin medical, psihologic si etic.

Bernard Devauchelle. Aceasta spectaculoasa premiera mondiala. Interventia chirurgicala a durat 15 ore. Echipa a fost formata din opt chirurgi. Au fost mobilizate peste 50 de persoane pentru prelevare de grefon, transplant si reconstructie maxilo-faciala.

FUNCTII. Medicii francezi care au realizat in premiera aceasta complicata interventie au facut recent unele declaratii. Pacienta, muscata de cainele ei, intr-o noapte, a fost practic desfigurata, incepand de la buze, barbie si o parte a nasului. Femeia, de 38 de ani, nu mai putea manca si vorbi normal, au explicat profesorii Bernard Devauchelle si Jean-Michel Dubernard. Chirurgia clasica nu mai putea sa-i redea pacientei functiile pierdute.

GREFA. Echipa profesorului Devauchelle a decis ca solutia este o grefa partiala cu scopul de a repara zona nas-barbie-buze. Pentru a efectua interventia, o premiera in domeniu, specialistul in chirurgie maxilo-faciala l-a contactat pe profesorul Dubernard, de la Spitalul Edouard Herriot din Lyon, care este autorul, tot in premiera, al unei duble grefe de maini.

12-18 LUNI. Grefonul prelevat de la o donatoare in moarte cerebrala avea structuri musculara, cartilaginoasa, vasculara si nervoasa necesare pentru a reda motricitatea si sensibilitatea fetei, au precizat chirurgii. In lunile urmatoare se incearca evitarea respingerii grefei si punerea la punct a tratamentului imunosupresor. Pentru a diminua riscul respingerii, pacienta primeste, de asemenea, celule de maduva osoasa prelevate de la donator. Medicii spun ca sunt insa necesare intre 12 si 18 luni pentru a evalua reusita functionala a grefei. Foarte motivata si determinata, pacienta va fi supusa timp de mai multi ani unui plan medical si psihologic.

Pentru Le Figaro din 2 decembrie, profesorul Du-bernard a declarat ca pacientei ii merge bine fizic, imunologic si psihologic. "Beneficiile interventiei sunt incomparabile, ea mananca, bea si vorbeste clar."

EXPERIMENTE. In ultimii ani, mai multe echipe de chirurgi din intreaga lume au experimentat pe animale interventii chirurgicale de grefe de fata, destinate reconstructiei acestei zone anatomice. Aceasta ar putea deveni o solutie in cazul unor fete devastate de traumatisme grave, de arsuri si rani profunde, care nu mai pot fi "salvate" prin tehnici clasice. Chirurgii americani si-au propus de mai multe luni sa se aventureze in acest gen de interventii extrem de delicate.
×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă premiera