x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Proiect - Maternităţi eficiente

Proiect - Maternităţi eficiente

de Oana Antonescu    |    07 Sep 2007   •   00:00
Proiect - Maternităţi eficiente
Sursa foto: KARINA KNAPEK/

Numărul de locuri pentru gravide şi nou-născuţi va fi permanent monitorizat in maternităţi, astfel incăt transferul lor intre spitale să fie mai operativ decăt pănă acum.

Ministerul Sănătăţii (MS) a propus o nouă ierarhizare a spitalelor, secţiilor şi compartimentelor de obstetrică-ginecologie şi neonatologie din Bucureşti şi din toate judeţele ţării. Astfel, in urma reevaluării unităţilor spitaliceşti, ele au fost incadrate pe nivelurile 1a, 1b, 2, 3. Unele judeţe şi unele spitale vor fi arondate la centrele de nivel 3. De exemplu, la Spitalul Clinic Obstetrică-Ginecologie Filantropia din Bucureşti, incadrat la nivel 3, sunt arondate judeţele Ilfov şi Teleorman. Transportul gravidei şi nou-născutului din cele două judeţe va putea fi efectuat numai la spitalul cu nivel de ierarhizare 3.

Există insă şi excepţii: situaţiile in care, din motive intemeiate, medicale, administrative sau care ţin de condiţiile de transport, se impune transferul intr-o altă unitate sanitară de nivel 3 decăt cea corespunzătoare arondării.


COMUNICARE. In Bucureşti, conducerea fiecărei unităţi sanitare de nivel 3 va fi obligată să desemneze o persoană care va transmite zilnic, pănă la ora 13:00, date cu privire la numărul de locuri disponibile pentru primirea nou-născuţilor care necesită ingrijiri de terapie intensivă, numărul de locuri disponibile pentru mamele nou-născuţilor şi numărul de locuri disponibile pentru gravide cu risc. Toate aceste informaţii vor fi comunicate unei unităţi de transport neonatal specializate, printr-o linie telefonică directă. Proiectul de modificare a Ordinului de Ministru 1881/2006 mai prevede ca nou-născuţii aflaţi in stare gravă la naştere, pentru care se impune transferul către o altă unitate sanitară, să fie transportaţi in primele 24 de ore de viaţă.

Proiectul de modificare a ordinului a fost elaborat in urma solicitărilor venite din mai multe judeţe, ulterior publicării acestuia in Monitorul Oficial. El este in stadiu de dezbatere pănă la data de 5 octombrie.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă