Piatra la rinichi produce o asemenea durere violentă, încât oameni cât bradul cad în genunchi din pricina durerilor insuportabile. Piatra la rinichi este considerată de foarte mulţi chiar un blestem.
Piatra la rinichi produce o asemenea durere violentă, încât oameni cât bradul cad în genunchi din pricina durerilor insuportabile. Piatra la rinichi este considerată de foarte mulţi chiar un blestem.
Specialişti din lumea largă au alcătuit un sinistru clasament al celor mai brutale dureri, şi piatra la rinichi ocupă un trist loc 2, fiind întrecută ca violenţă a durerilor doar de crizele de pancreatită. Mulţi măcar o dată sunt necăjiţi de pietre la rinichi. Se consideră că 3%-9% din populaţie a trecut printr-un episod de colică renală.
Este o boală foarte veche. În corpul mumiilor de 5.000 de ani s-au descoperit pietre la rinichi. Trăitorii în zonele meridionale fac mai des pietre la rinichi faţă de nordci, care sunt mai puţin expuşi. O explicaţie ar fi că meridionalii transpiră mai mult şi li se concentrează urina în săruri, deci se deschide poarta spre depunerea acestora ca pietre. Urina de fapt este o soluţie suprasaturată de săruri, de calciu, uraţi, fosfaţi. Omul trebuie să bea multe lichide pentru ca să urineze mult şi să elimine în pipi sărurile, altfel acestea ar precipita în vezica urinară sub formă de calculi.
O anume perturbare a metabolismului duce la formarea de pietre la rinichi. Dar există şi o componentă genetică, unii au moştenit de la înaintaşi această pacoste de a fi predispuşi ca urina să se satureze în săruri şi să apară calculi.
Unii oameni care au suferit de hepatite ajung să facă pietre la rinichi de natură oxalică. Deoarece ficatul lor suferind nu a mai îndreptat oxalaţii spre sinteze executate de organism. Aşa că oxalaţii ajung în urină şi formează pietre. Circa 70% din pietrele existente în colicile renale sunt de natura oxalaţilor.
Citește pe Antena3.ro