x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Roadele toamnei si sanatatea

Roadele toamnei si sanatatea

08 Oct 2004   •   00:00

Toamna inseamna si trecerea de la un metabolism mai lejer, de vara, la un metabolism de iarna, mai dificil, cu mancaruri grele si vreme friguroasa. Profesor doctor Mircea Cinteza, seful Clinicii de Medicina interna si cardiologie de la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, da sfaturi cu privire la alimentatia si obiceiurile de toamna.

FLORIN CONDURATEANU - Pulsul medicinei

Fructele sunt in general alimente pozitive, pline de vitamine. De altfel, traitorii in zona Mediteranei se imbolnavesc mai putin de maladii cardio-vasculare tocmai fiindca se hranesc mai mult cu fructe si legume. Totusi exista si unele precautii in cazul fructelor de toamna. Strugurii si prunele sunt bogate in zahar, asa ca diabeticii trebuie sa le consume cu grija. Prunele mai pot provoca si un tranzit intestinal accelerat. In privinta strugurilor, trebuie sa fie evitat abuzul, fiindca samburii se cantoneaza in apendic sau in diverticolii colonului, mai atenti trebuie sa fie cei constipati. Un fruct exceptional, util pentru oricine, este marul. Nucile ca si alunele sau arahidele contin niste uleiuri care nu sunt favorabile vaselor. Alunele solicita mult pancreasul, pot da si colici biliare, tocmai de aceea nucile, alunele si arahidele pot fi consumate doar ca adaos la desert.

Trecand la capitolul bauturi, mustul trebuie baut cu grija, caci produce tulburari de tranzit. Data fiind bogatia lui in zahar, diabeticii e cazul sa-l bea cu masura. Medicina afirma ca un pahar pe zi cu vin rosu face bine la vase, dar suferinzii de stomac, ficat, pancreas pot sa resimta efecte rele chiar de la acest unic pahar zilnic. Doua pahare cu vin pe zi fac rau. In vinul rosu se afla niste taninuri, care au efecte bune asupra vaselor, dar numai in cantitate de un pahar pe zi. Nu toate bauturile alcoolice produc o protectie cardio-vasculara. De altfel, ordinea privitoare la efectele favorabile asupra vaselor este urmatoarea: cel mai bun e vinul rosu, apoi vinul alb, berea si bauturile spirtoase. Cafeaua nu face rau vaselor si creierului pe termen lung, nici nu este factor de risc cardio-vascular.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă