Să nu îi uităm pe cei care uită!

Boala Alzheimer este o afecţiune care determină degradarea progresivă a creierului, cu afectarea memoriei, a capacităţii intelectuale şi a abilităţilor sociale. Este cea mai comună formă de demenţă a adultului, apărând în jurul vârstei de 65 de ani, numărul bolnavilor crescând semnificativ în cadrul următoarelor grupe de vârstă.

Nu există, în prezent, un tratament eficient împotriva acestei maladii, dar evoluţia ei poate fi încetinită, bolnavii beneficiind de îngrijiri mai bune pe măsura progresului cercetărilor ştiinţifice. Din această cauză este important să depistăm semnele precoce ale afecţiunii la cei din jurul nostru, pentru ca terapia să fie instituită cât mai rapid.

Pierderi de memorie
Astfel, apar frecvent mici pierderi de memorie privind informaţiile recente. Chiar dacă acest lucru nu e neobişnuit la persoanele vârstnice, lapsusurile se produc foarte des şi persoana nu îşi mai aminteşte nici mai târziu datele respective.

Totodată, apar dificultăţi în îndeplinirea unor activităţi simple, care altădată nu ridicau probleme, cum ar fi prepararea mâncării, formarea numerelor de telefon, jucatul unei partide de cărţi. Limbajul devine greu de înţeles, deoarece bolnavul uită cuvinte simple şi le substituie cu unele neobişnuite sau foloseşte chiar propoziţii întregi pentru a descrie lucrul al cărui nume nu şi-l reaminteşte.

Persoanele respective devin dezorientate în timp şi spaţiu. Nu este vorba că uită ziua săptămânii, ci se pierd pe stradă, chiar în propriul cartier, uită unde merg, nu mai ştiu drumul spre casă. În locuinţă uită unde pun lucrurile şi le aşază în locuri total nepotrivite.

Comportamentul lor se schimbă, intervin frecvente şi rapide schimbări de dispoziţie, de la furie la calm şi invers.

De multe ori sunt apatici, imobili, stând o lungă perioadă pe un scaun sau la televizor, fără nici o activitate. Caracterul lor se modifică, persoanele devenind confuze, suspicioase, anxioase, dependente de cei din jur.

Stadii incipiente
Capacitatea de judecată este şi ea alterată. Astfel, ei se îmbracă nepotrivit, cheltuiesc banii în mod nejustificat (în ciuda proverbialei cumpătări a vârstei), nu mai cunosc semnificaţia numerelor, nu înţeleg ceea ce văd la televizor sau uneori ceea ce se petrece în jurul lor.

FAMILIA. Este uşor de observat că bolnavii pot fi deseori în pericol, din cauza comportamentului lor, adică se pot rătăci, se pot răni, pot neglija să se hrănească sau să-şi ia medicamentele. Este important ca persoanele din jur să fie receptive la ceea ce se întâmplă, să îi protejeze şi să îi ducă la medic în stadii precoce ale bolii. De asemenea, este bine ca vârstnicii să fie angrenaţi în activităţi fizice zilnice, în aer liber, fireşte proporţional vârstei şi stării de sănătate. Totodată e bine să aibă o preocupare care să le stimuleze intelectul, oricât de simplă: fie că este vorba de citit cărţi sau presă, dezlegat cuvinte încrucişate sau jocul de şah. Căldura şi suportul familiei sunt factori importanţi în tot acest timp.