x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Sarea iodata combate gusa

Sarea iodata combate gusa

22 Noi 2004   •   00:00

Gusa, afectiune cu complicatii serioase asupra intregului organism, apare din cauza deficitului de iod. Romania a fost a treia tara din lume care a luat masuri pentru prevenirea gusei endemice. Astfel, populatia a crescut in inaltime cu 10 centimetri.

STELUTA INDREI

Deficitul de iod este prezent de obicei in regiunile montane si submontane. "In multiple studii efectuate s-a ajuns la concluzia ca aproape 30% din populatia globului se afla sub incidenta deficitului de iod, iar 15% au deja gusa constituita", afirma profesor doctor Constantin Dumitrache, directorul Institutului de Endocrinologie "C.I. Parhon". Din cauza deficitului de iod, glanda tiroida lucreaza mai putin si nu aduce in organism hormonii tiroidieni in cantitati normale. Ca sa compenseze aceasta lipsa, tiroida se mareste. Iar cresterea de volum a tiroidei poarta numele de gusa.

RISCURI. Cand hormonii tiroidieni sunt in cantitati mici apare deficitul de crestere si de dezvoltare normala cerebrala, coeficientul de inteligenta fiind din ce in ce mai jos (in formele severe se ajunge la cretinism). De asemenea, dezvoltarea intrauterina a copilului este afectata de carentele in iod ale mamei. Lipsa de iod reduce mult fertilitatea atat la femei, cat si la barbati. Tot din cauza deficitului de iod scade imunitatea organismului, rezistenta la boli fiind mult diminuata. La un deficit mic de iod apare o gusa redusa, fara alte tulburari. La un deficit prelungit de iod apare o gusa cu tulburari viscerale si metabolice (nu exista element din organism care in lipsa hormonilor tiroidieni sa nu sufere, pornind de la unghie, piele, muschi, os, cord, aparat digestiv etc.). Forma cea mai severa de gusa se manifesta prin cretinism.

PREVENIRE. Deficitul de iod din tara noastra, asemanator celui din Elvetia, Germania, a facut ca in 1946 sa se infiinteze Institutul de Endocrinologie. "Am fost a treia tara din lume, dupa Elvetia si SUA, care a inceput tratamentul de corectare a deficitului de iod, prin administrarea tabletelor iodate in scoli. Datorita masurilor de prevenire a gusii, in Romania nu mai exista formele severe neuropate (cretinism), iar populatia a inregistrat intre 1940 si 2000 o crestere in inaltime cu 10 centimetri", precizeaza prof. dr. Dumitrache. Nu numai deficitul de iod dintr-o zona duce la aparitia gusii, ci si alimentatia saraca in iod sau elementul genetic. Necesarul de iod este de minimum 100 de micrograme pe zi. In SUA, de exemplu, aportul zilnic recomandat ajunge pana la 300-700 de micrograme de iod. La femeile gravide si cele care alapteaza este necesara suplimentarea cantitatii de iod. Romania se situeaza intre 40 si 130 de micrograme de iod pe zi.

Pentru combaterea gusii este necesara suplimentarea cantitatii de iod in dieta zilnica. Mijloacele prin care se realizeaza acest lucru sunt diverse: sarea iodata, tableta iodata, iodarea uleiului, iodarea apei. La noi in tara s-a ales iodarea universala a sarii, cu 15-25 de miligrame de iod pe kilogramul de sare. La un consum mediu si normal de 5-7 grame de sare pe zi ajung in organism circa 100-200 de micrograme de iod. Astfel este acoperit necesarul zilnic de iod.

CAND IODUL E CONTRAINDICAT
Exista si pacienti pentru care sarea iodata este contraindicata si se plang ca nu gasesc sare neiodata. Prof. dr. Dumitrache spune ca "marea majoritate a acestor pacienti sunt varstnici cu afectiuni cardiace, in primul rand hipertensiune. De aceea, consumul lor de sare trebuie diminuat la jumatate sau chiar mai mult. In consecinta, scade si aportul de iod. Astfel, persoanele cu contraindicatii pentru sarea iodata nu ar trebui sa se ingrijoreze. Poate ca ar trebui sa existe pe piata si o mica cantitate de sare neiodata. Dar bolnavii in varsta trebuie sa stie un lucru: cu cat consumul de sare este mai mic, cu atat starea lor de sanatate este mai buna. In fata marilor beneficii pe care le aduce iodarea sarii, micile inconveniente sunt rezolvabile".
×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă guşă