Dr. Rodica Marinescu, medic primar ortoped la Sectia de Ortopedie a Spitalului Colentina, spune ca, in luxatia congenitala de sold, scobitura in bazin este prea putin adanca si capul femurului nu se mai potriveste. Cand exista doar o nepotrivire intre femur si adancitura in bazin, diagnosticul e de displazie. Displazia si luxatia de sold trebuie tratate in primele zile de la nastere. E gresit a infasa strans in scutece sugarul, caci i se provoaca iesirea femurului din bazin. Pozitia potrivita pentru solduri e cu piciorusele departate. De aceea e bine sa i se puna sugarului un pampers sau sa i se aseze niste dispozitive de indepartare a picioarelor. In fazele de inceput ale artrozelor se cauta alta solutie decat proteza metalica. Se face osteotomie prin care se rearanjeaza femurul in scobitura bazinului. Se cauta o pozitie cat mai potrivita a oaselor. Avantajul e ca omul ramane cu articulatia lui, dezavantajul este ca va umbla doua-trei luni in carje. Protezele rezolva distrugerea articulatiei, insa ele au o viata limitata si trebuie inlocuite. Schimbarea protezei dupa un numar de ani este o interventie mai dificila, iar viata celei de a doua proteze este mai scurta.