x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei SFORĂIT – Hipertensiune

SFORĂIT – Hipertensiune

04 Oct 2008   •   00:00

Femeile ai căror soţi sforăie sunt predispuse la hipertensiune arterială, potrivit unui studiu efectuat la Colegiul Imperial din Londra.



Femeile ai căror soţi sforăie sunt predispuse la hipertensiune arterială, potrivit unui studiu efectuat la Colegiul Imperial din Londra.

Dacă zgomotul din camera unde dormim depăşeşte 35 de decibeli, inima noastră are de suferit, arată studiul publicat în European Heart Journal.

Potrivit măsurătorilor efectuate de cercetătorii britanici, intensitatea zgomotului provocat de sforăit poate atinge valori de la 20 până la 80 de decibeli. Aceste zgomote duc la apariţia hipertensiunii.

Creşterea tensiunii arteriale provocată de sforăitul par­te­nerului de viaţă este similară celei determinate de zgomotul unui avion sau al metroului. "Expu­nerea frecventă la zgomot mai mare de 35 de decibeli creşte riscul de hipertensiune", arată doctorul Lars Jaroop, coordonatorul studiului.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă