Gandacii de bucatarie, cele mai comune si cele mai prezente insecte in multe case - pot fi responsabili de numeroase boli umane, la fel si unele mijloace chimice de combatere a acestora, a stabilit un grup de cercetatori americani de la Universitatea Columbia, potrivit revistei Raut, citata de Agerpres.
Astfel, dupa cum arata rezultatele unor studii de specialitate, un pericol major il reprezinta diferitele spray-uri chimice, extrem de raspandite, de combatere a gandacilor de bucatarie. S-a dovedit ca acestea pot fi considerate o sursa a astmului, precum si a altor boli respiratorii, indeosebi la copii.
In cursul cercetarilor, oamenii de stiinta au examinat starea de sanatate a copiilor din New York care locuiesc in zone in care gandacii de bucatarie se intalnesc frecvent in mod traditional si in zone in care aceste insecte sunt extrem de rare.
A rezultat ca baietii si fetele ai caror parinti au recurs la insecticide au manifestat sensibilitate la diferite tipuri de alergeni, inclusiv la cei care cresc riscul de astm. In total, la acest experiment au participat 239 de copii, cu varste cuprinse intre 7 si 8 ani.
Dupa cum mentioneaza profesorul Matthew Perzanowski, sub a carui indrumare a fost realizata cercetarea, la copiii in ale caror case nu existau gandaci de bucatarie nivelul de sensibilitate la alergeni (gandaci, acarieni, soareci, pisici) era de 10,8%, in timp ce in cazul celui de-al doilea grup de copii, acesta se ridica pana la 23,7%. Ca rezultat, creste si riscul unor diferite forme de reactii negative ale organismului uman, indica omul de stiinta mentionat.