x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Stabiliţi o dată pentru încetarea fumatului!

Stabiliţi o dată pentru încetarea fumatului!

09 Mar 2012   •   21:00
Stabiliţi o dată pentru încetarea fumatului!

Jurnalul de duminica va propune sa des­co­periti tai­nele sanatatii femi­ni­ne cu ajutorul volumului 'Biblia sanatatii femeii', aparut la Editura 'Curtea Ve­che' (2010). Cartea reprezinta un ghid ese­n­tial pentru sanata­tea si starea de bine a fiecarei femei, fiind un volum de referinta si nu un manual medical.

In ziua de azi, fumatorii au mai multe optiuni decat inainte. Daca o anumita strategie nu a functionat anterior in cazul dumneavoastra, se va gasi o alta care sa dea rezultate. In continuare, aveti un plan de actiune pas cu pas, elaborat de experti care au studiat obiceiurile fumatului la femei.

Pasul 1. Aflati daca suferiti de depresie.
Cercetatorii estimeaza ca un sfert pana la o treime din tota­litatea fumatorilor trec prin stari de an­xietate si depresie. Este posibil ca ei sa se autotrateze prin fumat. Deoarece femeile sunt de doua ori mai predispuse la depresie comparativ cu barbatii, este mult mai probabil ca acestea sa intre in grupul fumatorilor. 'Mi-am evaluat toate pacientele in ceea ce priveste depresia si anxietatea inainte de a renunta la fumat si le-am intrebat cum se simt dupa ce s-au oprit, astfel incat sa poata fi tratate daca prezinta tulburari de dispozitie', spune dr. Hyder Ferry, profesor asociat de medicina prevenitiva si de familie.

Pasul 2. Stabiliti data intreruperii fumatului
Stabiliti o data pentru incetarea fumatului in urmatoarele 7 pana la 10 zile si scapati pana atunci de toate tigarile si scrumierele.
'Ca orice alta actiune, daca tot planuiti exact cand o veti face, nu veti reusi', spune dr. Kenneth Perkins, profesor de psihiatrie la Facultatea de Medicina a Univeristatii din Pittsburg, care s-a ocupat de abandonarea fumatului.

Cel mai nefavorabil moment este in a doua jumatate a ciclului menstrual, deoarece simptomele premenstruale pot ingreuna abstinenta. Intr-un studiu, femeile care au abandonat fumatul in primele doua saptamani dupa menstruatie si au participat la sedintele de grup au prezentat o simptomatologie de sevraj mai putin severa comparativ cu cele care au renuntat mai tarziu in cursul ciclului menstrual.

Pasul 3. Alegeti strategia
A porni fara nici o pregatire este cel mai putin eficient mod de a abandona fumatul – doar 2 pana la 5% dintre fumatori reusesc. Majoritatea celorlalti are nevoie de un anumit tip de sprijin.
Daca o metoda de a renunta la fumat nu functioneaza, incercati alta. Iata optiunile pe care le aveti enumerate, mai mult sau mai putin in ordinea eficientei (desi acest lucru este foarte individualizat).

Reduceti treptat numarul tigarilor.
Scadeti treptat numarul de tigari pe care le fumati pana cand ajungeti la 5-10 pe zi – suficent pentru a preveni sevrajul. Apoi renuntati complet.

×
Subiecte în articol: sănătatea familiei