Un robot terapeutic cu infatisarea unui pui de foca a fost creat de Institutul National Japonez de Stiinta si Tehnologie Industriala din Tokyo, potrivit AFP.
Botezat Paro (foto), robotul acoperit cu plus antibacterian are efecte spectaculoase asupra persoanelor cu boli neurodegenerative, precum Alzheimer, Parkinson. Puiul de foca robotizat cuprinde receptori si micromotoare, astfel incat este capabil sa se comporte ca un animal viu (isi misca trupul, clipeste) atunci cand este mangaiat de o persoana.
EFECTE. "Un test efectuat asupra a 14 varstnici cu deficit cognitiv cerebral a relevat ca jumatate dintre ei si-a ameliorat capacitatile cognitive dupa ce a interactionat cu Paro", potrivit cercetatorilor japonezi. Aceste date confirma alte studii realizate in diverse spitale si aziluri de batrani din Japonia si din strainatate, care au dovedit efectele pozitive ale robotelului pe plan mental, psihologic si afectiv.
Puiul de foca a fost ales datorita blandetii si gingasiei pe care le inspira si pentru ca majoritatea pacientilor nu a atins niciodata o foca adevarata. De aceea, ei experimenteaza senzatii noi la atingerea lui Paro. "Daca am fi ales o pisica sau un caine, pacientii ar fi observat diferenta, cunoscand foarte bine comportamentul acestor animale domestice, iar efectele nu ar fi fost aceleasi", spun cercetatorii.
Disponibil din martie 2005, Paro a fost deja vandut in peste 500 de exemplare. Robotelul foca este utilizat in numeroase aziluri din Japonia in scopul prevenirii bolilor neurodegenerative si a altor afectiuni legate de imbatranire.