x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Tinctura care-şi aminteşte de vibraţii

Tinctura care-şi aminteşte de vibraţii

08 Iul 2010   •   00:00
Tinctura care-şi aminteşte de vibraţii
Sursa foto: /Thinkstock

Există faze ale bolilor care nu dau semne sesizabile



A intrat în scenă în lumea largă o medicină neconvenţională, denumită în mai multe feluri, medicină energetică sau vibraţională sau cuantică. Această teorie susţine că bolile, înainte de a da semnele suferinţei în corpul fizic, atacă informaţia elementară a celulelor şi apoi perturbă nivelurile de energie ale corpului, adică există două faze ale bolilor care nu dau semne sesizabile.

Medicina energetică reproşează medicinei clasice că nu începe tratamentele decât când suferă corpul fizic. Biorezonanţa se ocupă cu vibraţiile energetice din orice porţiune a organismului. Aparatele de biorezonanţă măsoară nivelul de vibraţii energetice într-o mulţime de puncte şi constată dacă vibraţiile sunt normale sau dereglate.

Terapiile cu biorezonanţă se traduc prin introducerea unor vibraţii energetice în oglindă, cu semn schimbat faţă de dereglări, astfel că, însumându-se algebric, cu semn schimbat, se aduc la firesc vibraţiile derapate. Pacientul trebuia să vină o dată sau de mai multe ori pe săptămână pentru a fi conectat la aparatele de biorezonanţă. Acestea introduc în organism vibraţii de echilibrare a zonelor dereglate.

Medicul Aurel Băcean, profesor de biorezonanţă, a propus o inovaţie. Specialistul încarcă astfel cu vibraţiile necesare unui pacient un lichid, o tinctură care "ţine minte", care memorează aceste vibraţii energetice. Astfel, pacientul respectiv înghite zilnic aceste tincturi "am­prentate" cu vibraţiile energe­tice necesare lui timp de trei-patru săptămâni şi nu mai este necesar să vină la aparatele de biorezonanţă de câteva ori pe săptămână.

Această invenţie a stârnit admiraţia chiar profesorului William C. Nelson, des­coperitorul biorezonanţei de concepţie americană. De aceea, reputa­tul om de ştiinţă american i-a propus doctorului Aurel Băcean şi echipei lui de medici, din care fac parte fiul şi fiica medicului ti­mi­şorean, să continue cercetările coordonate de savantul american.

O altă observaţie spectaculoasă a medi­cinei vibraţionale este următoarea: în cazul unor pacienţi, aparatul de biorezonanţă inventat de profesorul Nelson afişează pe ecranul computerului o constatare uimitoare: sufletul pacientului acesta este foarte tensionat şi nu se poate face nici un tratament până nu i se uşurează sufletul stresat.
Şi o altă observaţie uimitoare: în prima fază a bolii cu atacul infor­ma­ţional pot acţiona rugăciunile, blestemele, descântecele, cre­dinţa, optimismul sau pesimismul.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă