Un virus ciudat

Dacă ne uităm la structura genomului acestui virus, constatăm că este un virus de o parşivenie deosebită, pe sistemul "pe afară-i vopsit gardul, înauntru-i leopardul", spune profesorul doctor Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infecţioase "Matei Balş".

Cum se transmite virusul hepatitic B de la o persoana la alta?

Modalităţile de transmitere ale acestui virus sunt:
· pe cale sexuală, respectiv prin contact sexual întâmplător, neprotejat cu prezervativ;

· pe cale verticală de la mamă la făt (de la mamă infectată cu virusul hepatitic B la nou-născut);

· prin piercing, tatuaje (în momentul efectuării lor,

· prin ace şi seringi contaminate - valabile mai ales la utilizatorii de droguri pe cale intravenoasă;

· prin folosirea instrumentarului medical contaminat şi nesterilizat

· obiecte înţepătoare utilizate pentru igiena personală şi care pot fi contaminate;

· periuţe de dinţi;

· sărut franţuzesc.


Circulă ideea că inclusiv vesela ar putea să fi o cale de transmitere a virusului hepatitic B.

Cel puţin deocamdată nu putem spune că virusul se transmite prin utilizarea în comun  a grupului sanitar, a tacâmurilor, veselei, a unor obiecte care nu sunt înţepătoare sau tăietoare. Nici prin pupat, strângere de mână sau mângâieri nu luăm virusul hepatitic B.

De fapt, ce  se petrece în ficat din momentul în care la el a ajuns virusul?

Se declanşează un prim episod infecţios, numit hepatită acută virală, tradus prin stări de oboseală inexplicabilă, scăderea poftei de mâncare, chiar senzaţia de greaţă şi uneori de vărsături. Aceste stări pot dura câteva zile, după care se instalează icterul: coloraţia galbenă a ochilor şi a pielii, urina se închide la culoare, iar fecalele se decolorează (spre galben).

De regulă, este şi fază în care bolnavul merge la medic. Ce face medicul, acum?

În această fază, medicului îi revine misiunea de a stabili dacă este o infecţie acută sau una veche reactivată. Când a stabilit natura infecţiei, medicul trebuie să afle ce anume a generat acest lucru: identificare a markerilor, transaminazele, în special ALT-ul. În general, o transaminază mai mare de 10 ori comparativ cu valorile normale evidenţiază o hepatită acută. Trebuie căutate, apoi, urmele unor virusuri, prin determinarea a doi markeri serologici care marchează pe de o parte, existenţa unei infecţii legate de virusul hepatitic B, iar pe de altă parte, prezenţa unei hepatite acute generate de acest virus. De asemenea, se efectuează analize care redau imaginea urmelor lăsate de virus asupra ficatului şi repercusiunile acestei agresiuni virale: protrombina, bilirubina.

Sunt pacienţi care scapă de virus, iar alţii nu. Cum se vede acest fenomen procentual?

40%-50% din pacienţii care fac infecţii acute cu virus hepatitic B au şansa de a se vindeca. Restul, din păcate, dezvoltă infecţii cronice. În prezent, la nivel global, se apreciază că sunt aproximativ 350-400 de milioane de purtători cronici ai acestui virus, dintre care 75% sunt în Asia.

Care sunt următoarele faze, după cea a infecţiei acute?

După infecţia acută, derulată pe o perioadă de maximum o jumătate de an, un procent important de pacienţi nu scapă spontan de virus. El generează o infecţie cronică de durată. Astfel, 40% dintre pacienţi dezvoltă în timp o infecţie cronică cu trei posibilităţi evolutive:

· o insuficienţă hepatică în urma unor acutizări succesive;

· evoluţie spre ciroză

· evoluţie spre cancer - direct, fără trecerea prin hepatită cronică, sau prin transformarea unei ciroze hepatice.


Din momentul constituirii infecţiei cronice, la aproximativ 30% dintre pacienţi, boala evoluează spre ciroză, în timp ce între 5% şi 10% fac hepatocarcinom (cancerul ficatului). Din păcate, un procent considerabil de pacienţi, purtători asimptomatici, aproximativ 0,1% au o evoluţie discretă a cancerului hepatic.

De ce consideraţi acest virus unul foarte ciudat?

Virusul hepatitic B este unul foarte ciudat în multe privinţe. Pentru că, după ce generează o infecţie acută, renunţă la cotropirea organismului respectiv în proporţie de aproximativ 60%. Adică, în jur de 60% dintre pacienţii care fac hepatită acută cu virusul hepatitic B au şansa să se vindece în timp, iar 40% dintre ei rămân purtători de virus şi, mai devreme sau mai târziu, vor face hepatită cronică, ciroză hepatică şi/sau cancer hepatic.


PREVENŢIE. Vaccinarea este metoda optimă de prevenţie a infecţiei cu virusul hepatitic B. În ţara noastră, din 1995, vaccinarea contra acestui virus este obligatorie la nou-născuţi. Programul normal de vaccinare include trei doze, administrate în lunile 0, 1 şi 6. Există cazuri în care, chiar după vaccinare, organismul să nu producă anticorpi, nefiind posibilă o revaccinare. Ceea ce înseamnă că bolnavii respectivi sunt receptivi la virus şi trebuie să se protejeze permanent.

SIMPTOME DE DEBUT
Manifestări digestive traduse prin:

· dureri abdominale difuze

· disconfort abdominal

· greaţă

· vărsături, nelegate strict de ingestia de alimente.


Manifestări asemănătoare unei boli reumatismale cum ar fi dureri articulare sistematizate;

Manifestări cutanate traduse prin erupţii care se încadrează în aşa-zisul sindrom Gianoti Crosti;

Manifestări neuropsihice:

· agitaţie psiho-motorie (nervozitate excesivă)

· deficit de concentrare

· insomnii

· depresii de diferite grade şi/sau

· forme comatoase de diferite grade: caracteristice formelor fulminante, destul de des întâlnite în cazul infecţiei cu virusul hepatitic B.