Vara bolnavilor cronic

Vara nu s-a încheiat încă şi bolnavii cu afecţiuni cronice - şi medicii lor deopotrivă - resimt acest lucru pe deplin. Temperaturile extreme din timpul iernii şi verii sunt foarte solicitante pentru bolnavii cronici.

Aceştia sunt în mare măsură conştienţi de acest lucru şi adoptă precauţiile ce se impun. Totuşi, se consideră uneori, în mod eronat, că doar efortul, activitatea fizică susţinută desfăşurată la aceste temperaturi reprezintă un pericol, ceea ce este în egală măsură inexact şi nociv. Simpla expunere la soare sau la temperaturi ridicate, afară sau chiar în interiorul unei clădiri, chiar fără a depune un efort fizic, devine periculoasă pentru bolnavi.

Acest lucru este foarte evident la persoanele cu afecţiuni cardiovasculare. Organismul uman răspunde la temperaturile externe ridicate prin mecanisme de răcire şi perturbarea lor împiedică normalizarea temperaturii corpului şi duce la insolaţie, care are efecte grave asupra tuturor organelor.
Cel mai important mecanism este transpiraţia. Evaporarea acesteia de pe suprafaţa pielii este urmată de răcorirea corpului. Transpiraţia nu se poate face însă la unii bolnavi cu afecţiuni dermatologice cronice sau dacă umiditatea externă este prea mare.

Al doilea mecanism important este vasodilataţia la nivelul pielii, care permite aducerea unor cantităţi mai mari de sânge la exterior pentru a fi răcit. Acest mecanism impune însă creşterea frecvenţei cardiace, un efort suplimentar care este greu de realizat de o inimă bolnavă.
În acest fel sunt precipitate crizele de angină pectorală, tulburările de ritm sau episoadele de insuficienţă cardiacă. Vasodilataţia şi performanţele cardiace insuficiente scad tensiunea arterială, astfel încât bolnavii hipertensivi trebuie să îşi controleze mai des tensiunea şi, sub îndrumarea medicului, să îşi ajusteze medicaţia.

În fine, medicamentele folosite în bolile de inimă (diureticele, beta blocantele, alfa adrenergicele, blocantele canalelor de calciu) pot influenţa şi ele mecanismele de adaptare: diureticele, de exemplu, accentuează deshidratarea şi scad volumul circulant, în timp ce beta blocantele reduc frecvenţa cardiacă.
Diabetul zaharat prost controlat este asociat cu deshidratarea, care afectează procesul de transpiraţie, de aceea suferinţa se accentuează în lunile calde. La asta se adaugă complicaţiile renale şi cardiace care însoţesc frecvent maladia, dar şi problemele ridicate de tratament (insulina, de exemplu, se degradează la temperaturi înalte şi trebuie transportată vara de bolnav într-un dispozitiv cu răcire).

Vremea caldă şi uscată potenţează efectul alergenilor şi poluanţilor din aer, crescând frecvenţa şi gravitatea crizelor de astm bronşic, fenomen foarte evident mai ales în cazul copiilor. Bolnavii cu afecţiuni renale cronice, la care sunt prezente dezechilibre hidro-electrolitice şi anemie, se decompensează mai uşor în timpul verii.
La bolnavii cu lupus se observă, în 70% dintre cazuri, agravarea simptomelor după expunere la soare (erupţie cutanată, oboseală, dureri articulare). Pacienţii cu scleroză multiplă trebuie să îşi ia precauţii suplimentare în timpul verii.

Persoanele obeze prezintă dificultăţi la eliminarea excesului de căldură. În plus, cordul lor e suprasolicitat, de aceea efortul suplimentar necesar vara este resimţit mai puternic de bolnav.