x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Vegetarienii au tensiunea OK

Vegetarienii au tensiunea OK

31 Ian 2006   •   00:00
SANATATEA BUNICULUI
Exista o teorie conform careia tensiunea arteriala in cazul persoanelor vegetariene de orice varsta se incadreaza in limitele normale, iar riscul ca acestea sa sufere la un moment dat in viata de hipertensiune sau de alte afectiuni cardiovasculare este foarte scazut. Pentru a confirma aceasta teorie, un grup de oameni de stiinta de la Imperial College din Londra au realizat un studiu in care au fost implicate 4.680 de persoane cu varsta cuprinsa intre 40 si 59 de ani. Participantii la studiu au fost selectati din patru tari: Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, China si Japonia. Timp de sase luni, subiectii au fost monitorizati de echipa de medici condusa de dr. Paul Elliott, care au facut legatura intre nivelul tensiunii arteriale si obiceiurile alimentare ale participantilor la studiu. Concluzia a fost ca persoanele care au introdus in alimentatia lor mai multe proteine de origine vegetala decat animala au o tensiune arteriala mai mica decat celelalte. "In cadrul acestui studiu, s-a tinut sema doar de declaratiile participantilor cu privire la alimentatia de zi cu zi. Alti factori, cum ar fi exercitiul fizic, greutatea fiecaruia dintre participanti sau cantitatea de sare folosita la mancare, au fost ignorati de aceasta data", a explicat dr. Elliott.

Piure de naut

Asadar, persoanele care au depasit varsta de 40 de ani si au probleme cu inima ar trebui sa ofere prioritate in alimentatie legumelor si fructelor. Dr. Paul Elliott le recomanda acestora sa introduca in dieta zilnica piureul de naut si salata de linte, care normalizeaza cele doua valori ale tensiunii arteriale.

Explicatia pentru care proteinele din legume, fructe si produse lactate ii ajuta pe cei care sufera de hipertensiune arteriala e ca dieta vegetariana este bogata in potasiu, carbohidrati, grasimi polinesaturate, fibre, calciu, magneziu, vitamina C si vitamina A. Iar toate aceste elemente ajuta la stabilirea unor limite normale ale tensiunii arteriale.

VIN SI PESTE. Pentru cei care sufera de afectiuni cardiovasculare si s-au saturat sa ia pastile, dr. Oscar H. Franco de la University Medical Center din Rotterdam (Olanda) si colegii sai au creat o lista cu sase ingrediente pe care sa le includem in alimentatie. Dieta, pe care au numit-o Polymeal, este alcatuita din: 114 g de peste de patru ori pe saptamana, 100 g de ciocolata, 400 g de fructe si legume, 2,7 g de usturoi, 68 g de migdale si 150 ml de vin zilnic.

×
Subiecte în articol: sanatatea bunicului