x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Singurătatea, o problemă la nivelul întregului continent. Cum o prevenim

Singurătatea, o problemă la nivelul întregului continent. Cum o prevenim

de Paul Bardasu    |    15 Iun 2023   •   06:20
 Singurătatea, o problemă la nivelul întregului continent. Cum o prevenim

Cel puțin unul din zece cetățeni ai Uniunii Europene se simte singur aproape tot timpul, potrivit primului sondaj de acest gen comandat de Comisia Europeană și realizat în toate țările membre UE, la care au participat 25.000 de persoane. Conform specialiștilor, 20% dintre acestea au mari șanse să sufere de depresie. 

Irlanda este țara europeană cu cei mai mulți locuitori care au declarat că se simt singuri - aproximativ 20%. De partea cealaltă, cele mai bune rezultate s-au obținut în Olanda, Cehia, Croația și Austria, acolo unde mai puțin de 10% dintre participanții la sondaj au spus că se simt singuri. În România, procentul se situează în jurul cifrei de 15%, la fel ca în Franța sau Suedia. Bulgaria, Grecia, Cipru și Letonia (16-17%) stau mai prost ca noi în acest clasament, în timp ce Polonia, Belgia (13-14%), Ungaria, Germania, Italia, Portugalia (12-13%) și Spania (10%) sunt situate mai bine.

Conform celor care au efectuat studiul, persoanele care se simt singure tot timpul sau aproape tot timpul au în jur de 20% mai multe șanse să sufere de depresie. „Singurătatea nu este doar o problemă privată și individuală. Ea poate să împiedice coeziunea socială și ar trebui văzută ca o problemă socială și combătută astfel”, se scrie în raport.

La ce duce singurătatea

Medicii merg mai departe cu acest flagel. Cum omul este o ființă socială, care are nevoie de interacțiune cu semenii, relațiile sociale sunt importante pentru confort fizic și sănătate psihică. Însă atunci când relaționarea este deficitară, apare singurătatea, care poate duce la tulburări psihice, consum de alcool sau substanțe interzise, probleme de somn, modificări comportamentale majore, depresie și anxietate. 

Singurătatea a devenit un fenomen îngrijorător în condițiile în care determină atât probleme care afectează sănătatea psihică, dar și unele modificări la nivel fizic, asociate cu apariția unor boli ce pot deveni cronice, dacă nu sunt tratate la timp. Pentru a combate singurătatea este nevoie de sprijin de specialitate sau de ajutor din partea semenilor. 

Însă singurătatea poate fi resimțită diferit de oameni. Uneori, simțim nevoia să ne îndepărtăm de ceilalți și să avem câteva clipe de singurătate. Alteori, putem experimenta singurătatea chiar dacă ne aflăm în societate și suntem înconjurați de oameni. Sunt și momente în care singurătatea apare la părinți, după ce copiii au crescut, au plecat la facultate sau la casa lor, astfel că se simt părăsiți. 

A fi singur sau a te simți singur

Există două situații. „A fi singuri” se referă la absența altor persoane în jurul nostru, în timp ce „a ne simți singuri” apare din diferențele resimțite între relațiile sociale dorite și cele reale.

Momentul în care această problemă devine copleșitoare este când: nu avem cu cine locui, în lipsa unui confident, a unei persoane cu care să vorbim și în care să avem încredere deplină, dispariția celor dragi. 

Deși singurătatea poate fi gestionată de unele persoane eficient, astfel încât sentimentul apăsător sau dureros să se estompeze, unele studii au arătat că trăirile nu pot dispărea cu totul și creierul procesează informațiile, se pregătește pentru un potențial pericol și astfel pot să se ivească erori în gândire. Acestea determină o percepție greșită asupra modului de acțiune sau al celui de comportament față de cei din jur. Interpretarea greșită a intențiilor sau comunicarea deficitară ne face să nu putem relaționa normal și să ne adâncim în singurătate, pentru că nu suntem înțeleși. 

Ce facem pentru a preveni sau trata singurătatea

O serie de măsuri pot ameliora sau rezolva această problemă. Conform medicilor, redescoperirea prietenilor și a familiei, dar și ieșirea frecventă din casă sunt printre primii pași care trebuie făcuți. De asemenea, ajută implicarea în activități în afara locuinței sau a serviciului, comunitare sau de voluntariat, dar și identificarea și aderarea la un grup cu preocupări în care să vă regăsiți. 

Alte soluții pot fi adoptarea unui animal de companie, schimbarea stilului de viață și al dietei, practicarea unor activități fizice frecvente. Neapărat, pentru a preveni sau trata singurătatea, este necesară diagnosticarea și tratarea corespunzătoare a bolilor fizice și psihice, precum și identificarea factorilor de stres și conștientizarea problemelor, pentru a le putea elimina.

Constatarea problemelor cu care ne confruntăm pe fondul singurătății și ajutorul membrilor familiei sunt două aspecte importante. Putem obține ajutor din partea apropiaților sau chiar putem face un efort pentru a depăși acest stadiu al vieții singuri, însă, dacă tulburările sunt mai profunde, poate fi necesar ajutorul de specialitate. 

Singurătatea se referă la sentimentul pe care îl avem când nevoia de a avea contacte umane sau când relațiile sociale nu sunt satisfăcute.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: singuratatea suferinta depresie