x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate 10 înlocuiri deștepte în dietă care te ajută să slăbești. Sunt și foarte gustoase

10 înlocuiri deștepte în dietă care te ajută să slăbești. Sunt și foarte gustoase

10 Sep 2019   •   18:30
10 înlocuiri deștepte în dietă care te ajută să slăbești. Sunt și foarte gustoase
Sursa foto: Wavebreakmedia Ltd/Getty Images/Wavebreak Media

Partea cu slăbitul este greu în primul rând fiindcă oamenilor le este greu să renunțe la alimentele care le plac și au senzația că doar cele care îngrașă sunt și gustoase. Desigur că nu este așa și mulți nu știu că, cel mai ades, nu este nevoie decât să le înlocuiască bombele calorice cu variante mai dietetice și, cel mai important, mai sănătoase. De multe ori, să știți, alternativele sunt și mai gustoase.

Mai des decât credeți, aceste schimbări vor fi tot ce e nevoie pentru a da jos kilogramele în plus. Da, de multe ori cheia unei siluete prea pline sau a unui metabolism lent stă în calitatea produselor pe care le mâncăm. Așadar

Înlocuiți

1. Mezelurile, cu variantele cu maximum 20% grăsime

Da, am zis de multe ori că, dacă vrei să nu ai celulită și colăcei în jurul taliei, nu trebuie să mănânci carne procesată. Unele, însă, sunt foarte gustoase plus că reprezintă o variantă atât de comodă. Alegeți variantele cu maximum 20% grăsime și de calitate. Adică uitați-vă bine pe etichetă la ce conțin. Cu cât mai multă carne, cu atât mai bine. Știu, sunt și scumpe. Evident că există și explicație pentru asta. Chiar și așa, însă, nu exagerați! Câteva feliuțe sunt în regulă. Și vă recomand preferatele mele: salam de Sibiu, ghiudem și babic.

2. Cârnații din comerț prăjiți, cu cei făcuți în casă la grătar

Dacă tot nu vă puteți abține, faceți-i singuri, acasă, adică fără conservanți și folosiți carne cât mai slabă și dintr-o sursă de încredere. Tocmai că e grea partea cu grăsimea, nici aici nu exagerați! Și puneți-i pe grătar nu-i prăjiți!

 

Citeste mai mult pe andreeasava.ro

×