x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate 21 de paşi către o viaţă lungă

21 de paşi către o viaţă lungă

de Mirela Dădăcuş    |    03 Mar 2009   •   00:00

V-ar plăcea să trăiţi veşnic? Până când acest lucru va deveni posibil, aflaţi că aveţi la îndemână 21 de metode simple prin care vă puteţi asigura o viaţă lungă şi sănătoasă. 



1 ÎNAPOI LA NATURĂ
Persoanele, în special cele de sex feminin, care trăiesc în zonele rurale nu numai că au parte de mai mult aer curat în comparaţie cu cele care locuiesc la oraş, dar au şi o speranţă de viaţă mai mare. Cercetătorii de la Universitatea Durham (Marea Britanie) pun longevitatea pe seama "biophiliei" – tradusă prin "dragoste de natură". Dacă anumite motive vă împiedică să va mutaţi la ţară, atunci căutăţi modalităţi prin care să vă bucuraţi de mediul înconjurător: de la simplele plimbări în parc până la excursiile montane de la sfârşitul săptămânii.

2 FIŢI SOCIABILI

Apartenenţa la un grup, fie că este o clasă de dans sau un club al cititorilor revistei X, vă prelungeşte viaţa cu cinci ani, sugerează unele studii. Potrivit cercetărilor, integrarea socială a unei persoane într-un colectiv contribuie la eliminarea stresului şi a depresiilor.

3 BEŢI CEAI
Cine bea peste 14 de căni de ceai pe săptămână îşi reduce, cu până la 44%, nivelul colesterolului "rău", responsabil de apariţia bolilor cardiace. Şi atenţie, studiile arată că un ceai lăsat să fiarbă la foc mare, timp de 5 minute, eliberează cu 15% mai mulţi polifenoli (antioxidanţi) – substanţe care luptă împotriva îmbătrânirii pielii şi a bolilor.

4  MIŞCARE
Împotriva diabetului 30 de minute de mişcare, de trei ori pe săptămână, aduc un plus de nouă ani vieţii noastre, spune dr Jynn Cherkas. de la Kings College London. Potrivit medicului, exerciţiile moderate efectuate sistematic scad riscul apariţiei bolilor cardiovasculare, a diabetului zaharat tip 2, a hipertensiunii arteriale, a cancerului şi obezităţii.

5 VORBIŢI DESPRE VOI
Persoanele care nu se exteriorizează, preferând să păstreze pentru sine problemele care le macină, sunt expuse riscului de a deceda cu şase ani mai devreme decât cele care îşi împărtăşesc necazurile, explică cercetătorii de la Universitatea din Michigan. Potrivit lui Andrew Marshall, consilier marital, partenerii nefericiţi, care rareori se ceartă între ei, riscă să sufere de stres şi de hipertensiune arterială.

6 MULT USTUROI

Cercetătorii de la Universitatea John Moores din Liverpool au descoperit că usturoiul, consumat zilnic, scade cu până la 48% riscul apariţiei cancerului, artritei sau a unei boli imune.

7 GRĂSIMI "BUNE"
Grăsimile polinesaturate ar putea fi cheia reducerii nivelului tensiunii arteriale, arată un raport publicat în Journal of Medicinal Food din Coreea. De exemplu, femeile care consumă zilnic, timp de 45 de zile, alimente preparate cu ulei de susan îşi diminuează cu 5% nivelul tensiunii. Şi asta datorită sesaminei, un compus care opreşte producţia de colesterol a ficatului.

8 JUCAŢI GOLF
Un studiu suedez arată că persoanele care joacă golf au un risc cu 40% mai mic de deces prematur, comparativ cu persoanele de aceeaşi vârstă care nu au acest hobby. O partidă de golf presupune mişcare în aer liber, timp de câteva ore, şi parcurgerea unei distanţe de cel puţin şapte kilometri.

9 ALUNELE ŞI CANCERUL
Cine mănâncă alune zilnic, în special alune braziliene, are un risc cu 50% mai mic de a face cancer, arată un studiu al oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Surrey, din Marea Britanie.  

10 MAI PUŢINĂ SARE
Consumul excesiv de sare favorizează hipertensiunea arterială, agravează astmul bronşic, osteoporoza şi cancerul de stomac, avertizează profesorul Bryan Williams, de la Universitatea Leicester (Marea Britanie). El recomandă să nu depăşim un consum zilnic de 6 grame de sare.

11 CĂPŞUNI LA MICUL DEJUN

Nu este o idee bună să evitaţi micul dejun. Nutriţioniştii spun că cei care au acest obicei depăşesc cu 20% numărul optim de calorii pe zi, fiind cu 33% mai expuşi riscului de a suferi de diabet şi boli de inimă, din cauza fluctuaţiilor nivelului de zahăr din sânge. Dacă nu aveţi suficient timp să mâncaţi dimineaţa, gustaţi câteva căpşuni, o sursă excelentă de pectină.

12 CĂNTAŢI

Cercetătorii de la Universitatea NewCastle au demonstrat că persoanele care obişnuiesc să cânte, chiar dacă nu sunt talentaţi, trăiesc mai mult. Mai mult, exersarea corzilor vocale diminuează simptomele unor boli precum depresia, astmul bronşic şi îmbunătăţesc activitatea musculară.

13 CĂUTAŢI SUCCESUL
Succesul în viaţă te face să trăieşti mai mult. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Warwick, actorii care câştigă un Oscar trăiesc cu patru până la şase ani mai mult decât cei care au ratat statueta. Însă nu trebuie să ajungeţi la Hollywood pentru a trăi mai mult. Este suficient să încercaţi ceva nou: de exemplu, să învăţaţi o limbă străină sau să începeţi o activitate nouă.

14 DIETĂ CU CRUDITĂŢI

Consumul zilnic de fructe şi legume (între cinci şi şapte porţii) reduce cu până la 29% riscul apariţiei unui accident vascular, în primele trei luni de la începerea dietei, arată un studiu publicat în The Lancet.

15 MAI MULT SEX
Un studiu al Universităţii Bristol, ce a durat 10 ani, arată că rata de mortalitate în rândul celor care experimentează cel puţin trei orgasme săptămânal este cu 50% mai mică decât în restul populaţiei. Orgasmul creşte nivelul hormonului DHEA, responsabil de reglarea metabolismului şi de combaterea radicalilor liberi (implicaţi în apariţia cancerului şi a afecţiunilor cardiovasculare).

16 DINŢI ÎNGRIJIŢI
Viaţa noastră va fi cu cel puţin 7 ani mai lungă dacă avem grijă de dantură, arată un studiu publicat în Jurnalul Circulation. Şi asta pentru că menţinerea unei igiene orale optime este cea mai bună "armă" împotriva afecţiunilor cardiace şi a accidentelor vasculare.

17 ROŞII, PEPENE ŞI GREPFRUT

Legumele de culoare roşie, cum sunt tomatele, pepenele sau grepfrutul, consumate în stare crudă conţin o cantitate dublă de betacaroten (un antioxidant puternic). Este vorba despre o provitamină care în corp se transformă în vitamina A. Betacarotenul întăreşte sistemul imunitar, încetineşte procesul de îmbătrânire şi reduce riscul cancerului.

18 ATENŢIE LA CALORII!

Reducerea cu o treime a aportului de calorii înseamnă cu 30% mai mulţi ani de viaţă, arată un studiu al National Institute on Aging din SUA. Dacă alimentaţia voastră furnizează corpului mai multe calorii decât este necesar, surplusul de energie se va stoca sub formă de ţesut adipos.

19 CĂSĂTORIŢI-VĂ!

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Warwick susţin că femeile măritate trăiesc cu trei ani mai mult decât cele necăsătorite. Un motiv ar fi că, într-o relaţie, partenerii tind să aibă un stil de viaţă sănătos, o alimentaţie echilibrată şi un program de exerciţii fizice.

20 PARTEA PLINĂ A PAHARULUI

Optimismul ne prelungeşte viaţa cu 10 ani, arată un studiu recent al oamenilor de ştiinţă germani. Aceştia au descoperit că persoanele pozitive au un risc cu 55% mai redus de a deceda prematur şi cu 23% mai mic de a dezvolta o afecţiune cardiovasculară. Specialiştii spun că pesimiştii suferă mai des de afecţiuni virale şi cancer, din cauza imunităţii scăzute, generată de gândurile "negre".

21 VOLUNTARIAT

Persoanele implicate în acte de voluntariat au o rată de mortalitate cu 30% mai mică decât cele care trec cu vederea ajutorarea semenilor, spun cercetătorii de la Universitatea Calgary din Canada. În opinia acestora, voluntariatul stimulează eliberarea unor substanţe "bune" precum oxitocina, hormon deosebit de important pentru buna funcţionare a sistemului nostru imunitar.

×