Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) va organiza in 29 septembrie o licitatie pentru realizarea unui sistem IT care va gestiona dosarele electronice de sanatate ale pacientilor, valoarea contractului fiind estimata la 162,3 milioane de lei (38,6 milioane de euro), TVA inclusa. Cea mai mare parte a cheltuielilor vor fi destinate achizitionarii de aplicatii informatice si licente – 98,1 milioane de lei, fara TVA. La licitatie pot participa firme care au inregistrat in ultimii trei ani o cifra de afaceri medie egala cu valoarea bugetului alocat pentru contract, respectiv 130,91 milioane de lei, fara TVA. Ofertantii vor depune o garantie de participare de 2,62 milioane de lei, la care se adauga una de buna executie reprezentand 5% din valoarea fara TVA a contractelor subsecvente. Finantarea proiectului CNAS va fi asigurata din fonduri europene, se mai spune in caietul de sarcini. Viitorul sistem IT care va gestiona dosarele electronice de sanatate ale pacientilor va fi conectat la sistemul informatic unic integrat al CNAS, care administreaza fondul national unic de asigurari sociale de sanatate. "Prin acest proiect se doreste trecerea la forma electronica a dosarului de sanatate al pacientului prin intermediul careia cetatenii Romaniei vor beneficia de un nivel mai ridicat al calitatilor serviciilor medicale", se mai spune in document.