x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate 6 metode care reduc riscul de cancer la sân

6 metode care reduc riscul de cancer la sân

17 Oct 2017   •   11:34
6 metode care reduc riscul de cancer la sân

Diagnosticul de cancer la sân este unul înfricoșător, iar multe femei se îngrijorează cu privire problemele sânului: dureri, umflături, modificări de diverse feluri, simptome comune și pentru alte afecțiuni, dar care trebuie să te trimită imediat la medic. Dar există metode care reduc riscul de cancer la sân, iar dacă ții cont de ele vei fi mult mai protejată de această maladie.

Alimentația, stilul de viață, activ sau sedentar, alăptatul sunt toți factori care pot reduce sau amplifica riscul de a face cancer la sân.

Metode care reduc riscul de cancer la sân și cum să le aplici

1. Fă sport

Studiile au arătat că exercițiile fizice și mișcarea, în general, reduc riscul de cancer la sân. Potrivit medicilor, ar trebui să faci exerciții fizice moderate timp de 150 de minute pe săptămână sau unele mai intense, timp de 75 de minute pe săptămână.

Mai mult, o cercetare din anul 2012 arată că femeile fac sport mai mult de 10 ore pe săptămână prezintă un risc cu 30% mai mic să dezvolte cancer la sân, decât femeile inactive.

Dacă încă nu faci sport, nu este prea târziu să te apuci.

 

2. Menține-ți greutatea corporală

Obezitatea este un factor de risc pentru teribila boală, mai ales după menopauză, de aceea este important să îți menții greutarea corporală la un nivel sănătos.

 

Citeste continuarea pe ideisanatoase.ro

 

×
Subiecte în articol: cancer de san