x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate 7 aliați de nădejde când vrei să slăbești

7 aliați de nădejde când vrei să slăbești

08 Oct 2019   •   20:10
7 aliați de nădejde când vrei să slăbești
Sursa foto: Design Pics/Getty Images/Design Pics RF

Obezitatea a devenit o problemă serioasă la nivel global mai ales din cauza abundenței de alimente procesate. Nu, nu trebuie să ajungi în stadiu de obez(ă) ca să iei măsuri. Nu vorbesc aici doar despre aspectul fizic ci de sănătate. Pe lângă faptul că lipsa condiției fizice te face să obosești repede chiar și la activități simple, de zi cu zi, greutatea prea mare îți afectează articulațiile, duce la boli cardiovasculare, diabet etc. Cu alte cuvinte, nu e bine!

Și nu trebuie să fii neapărat gras(ă), în sensul larg acceptat, ca să trebuiască să slăbești. Vă spun doar atât: prezența grăsimii în jurul taliei, celebrii colăcei, indică grăsime și în jurul organelor ceea ce le afectează funcționarea. Așadar, un abdomen plat nu este doar un moft de pițipoancă. Este o condiție pentru o viață sănătoasă.

Acum, te-ai decis să slăbești. Trebuie, însă, să te documentezi foarte bine pentru că este esențial să slăbești deștept, adică să-ți schimbi modul de alimentație, poate chiar de viață, nu doar să dai jos câteva kilograme. Dacă o faci prost, nu doar că riști să le pui la loc repede, cel mai frecvent chiar mai multe, dar să rămâi și cu probleme metabolice și dezechilibre.

Iată câteva trucuri, câțiva aliați, cum i-am numit eu, pentru cura de slăbire:

1. Alimentele-minune

Există o serie de alimente care te ajută să slăbești. Pe de o parte, ananasul și avocado, apoi aveți alimentele care stimulează metabolismul, și 8 alimente-minune.

2. Proteinele

Proteinele sunt mană cerească în cura de slăbire pentru că, pe de o parte, organismul depune mai mult efort pentru a le descompune, deci consumă mai multe calorii, iar, pe de altă parte, induc o stare de sațietate de durată, deci nu-ți fa mai fi la fel de foame.

Asta nu înseamnă că trebuie să mănânci DOAR proteine. Cheia unei siluete sănătoase este o dietă completă și echilibrată. Adică trebuie să mănânci de toate.

 

Citeste mai mult pe andreeasava.ro

×