x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Anchetă la Spitalul Judeţean Galaţi în cazul deceselor provocate de infecţii intraspitaliceşti

Anchetă la Spitalul Judeţean Galaţi în cazul deceselor provocate de infecţii intraspitaliceşti

de Steluta Indrei    |    31 Aug 2011   •   12:19

O comisie formata dintr-un reprezentant al Ministerului Sanatatii si doi ai Institutului National de Sanatate Publica Iasi cerceteaza cauzele care au dus la aparitia focarului de infectie nosocomiala la Spitalul Judetean Galati. Germenele Acinetobacter, implicat in aparitia infectiilor intraspitalicesti in cazul a trei pacienti internati la sectia de neurochirurgie, a provocat decesul a doi dintre acestia.

Comisia Ministerului Sanatatii, desemnata printr-un ordin al ministrului, isi va desfasura ancheta in paralel cu comisia constituita la nivelul Directiei Publice de Sanatate (DSP) Galati.

Cei trei pacienti contaminati cu germenele Acinetobacter au fost internati la sectia de neurochirurgie in urma unor accidente rutiere. Cei doi barbati care au decedat au fost operati. Al treilea pacient, care nu a necesitat interventie chirurgicala, este in stare buna, dar inca nu poate fi externat din cauza infectiei.

Atat in sectia de neurochirurgie, cat si in blocul operator s-au efectuat deja dezinfectii. In prezent se asteapta rezultatele de laborator ale probelor prelevate de la pacienti, personalul sanitar, diverse materiale sanitare si auxiliare.

Rezultatele anchetei comisiei ministeriale vor fi cunoscute saptamana viitoare, dupa aflarea rezultatelor probelor de laborator.

La sectia de neurochirurgie au fost sistate interventiile chirurgicale in cazurile cronice, iar interventiile urgente se fac intr-o alta sala de operatie.

×