x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Atenție la antibiotice pentru „roșu în gât”. Medicul Mihai Craiu: „Putem face trei categorii de lucruri”

Atenție la antibiotice pentru „roșu în gât”. Medicul Mihai Craiu: „Putem face trei categorii de lucruri”

de Redacția Jurnalul    |    28 Dec 2023   •   15:00
Atenție la antibiotice pentru „roșu în gât”. Medicul Mihai Craiu: „Putem face trei categorii de lucruri”

Simptomele răcelii sunt atât de neplăcute încât devenim tentați să apelăm la antibiotice pentru a ne recupera mai repede și mai ușor. Însă această metodă nu este eficientă și poate provoca mai multe probleme de sănătate.

În plus, multă lume apelelază la antibiotice deoarece simptomele dintre infecțiile bacteriene și cele virale pot avea unele caracteristici comune. Dar nu funcționează nici la adulți, nici la copii. 

Medicul pediatru Mihai Craiu spune cum putem preveni virozele din această perioadă. 

"Mă uit la pacienții noștri care vin la urgențe, din limbajul corpului și din modul în care reacționează la consult și la dialogul medical, pentru că, o bună parte din ce se întâmplă acum, în sezonul de viroze, se întâmplă cu un grup selectat de pacienți.

La spital vin părinții care chiar au fost depășiți de evoluția bolii sau care au copii mici.

Ceilalți părinți se duc la doctor Google care, să luăm lucrurile pozitiv, cred că o să facă și consiliere medicală pentru triaj măcar", afirmă acesta

El precizează că există teste rapide care detectează gripa. 

"Din fericire, pandemia ne-a adus acces la testele rapide de detecție. Cel puțin pentru o serie de boli virale, avem posibilitatea de a afla în cabinetul medicului de familie sau la urgențe, în cinci minute că este gripă sau altceva. 

Deci cel puțin în scenariile de boală grea respiratorie, am putea să scădem prescripția de antibiotice", a mai spus Mihai Craiu.

Măsuri de prevenție

"Putem face trei categorii de lucruri. Unele să reflecte ceea ce făceam în pandemie și respectam de frică. Atunci chiar ne spălam pe mâini, dezinfectam și alimentele.

Am putea să scădem chiar și bolile respiratorii cu spălatul pe mâini

Un alt lucru este igiena în momentul în care tușim sau strănutăm, să o facem corect, în zona cotului. 

Al doilea lucru, să ne aducem aminte că este probabil să găsim calea corectă dacă discutăm. Trebuie discutat fiecare caz de răceală, nu trebuie folosite doctoriile de data trecută pe care le avem în dulăpior la baie.

Al treilea lucru este să recurgem la modalități de a repara, care sunt dovedite că funcționează.

Peste 30 de ani, vor muri din nou oameni de infecție de tract urinar cu germeni multi-rezistenți.

Aici, printre noi, în România sunt germeni care nu mai pot fi omorâți cu nimic", atrage atenția doctorul pediatru, Mihai Craiu.

În concluzie, antibioticele sunt foarte utile dacă sunt folosite corect, doar în etiologie dovedită ca fiind bacteriană și în cazuri atent selecționate, după un consult medical.

Automedicația nu face decât să crească rezistența bacteriilor la antibiotice și să conducă la scăderea imunității organismului. Lucru pe care nu ni-l dorim, mai ales în această perioadă", conchide medicul, potrivit antena3CNN.

×