SANATATEA CUPLULUI
In cuplul vostru a aparut un al treilea partener: banul. Este extrem de ispititor. Problema este daca in acest trio banul este asociat sau adversar. In cuplu, adesea, banul este sursa de conflict.
MAGDA MARINCOVICI
Un mar al discordiei intre Adam si Eva. Nu intamplator el a fost botezat "ochiul Necuratului". Barbatul nu prea suporta ca partenera lui sa aiba un salariu mai mare. Se aprind scantei cand unul dintre parteneri isi pune bani deoparte. Aceste aspecte pot fi totusi depasite de unele cupluri si, dimpotriva, pot reprezenta punctul de plecare al unor crize majore.
La inceput
"Cand barbatul stie de la inceput ca partenera lui il depaseste in ceea ce priveste veniturile, el are timp sa se acomodeze, mai mult, sa se mobilizeze pentru a castiga in plus. In alegerea partenerului, femeia ia in calcul si veniturile acestuia, dar si perspectivele pe care le are de a castiga mai multi bani. Aceste criterii in alegerea partenerului sunt justificate de dorinta femeii de a-si asigura protectia. Este o alegere rationala, care nu s-a modificat prea mult de-a lungul timpului", remarca psihologul Mirela Zivari. Aproape in doua cupluri din trei, salariul barbatului este mai mare, comparativ cu cel al unei femei. Psihologii spun ca diferenta intre veniturile partenerilor este o realitate frecventa in majoritatea cuplurilor, de regula in favoarea barbatilor. Ceea ce nu-i o drama. Ba chiar e asa cum ne-am obisnuit inca de pe vremea bunicii. O femeie inteleapta nu va suferi niciodata ca nu poate sa-si invite partenerul la restaurante luxoase. Ea va sti intotdeauna sa gaseasca un bistro cochet, intim, care, cu bani mult mai putini, sa ofere servicii de cea mai buna calitate. Intr-un cuplu solid, nici cand femeia are sansa unui salariu mai mare n-ar trebui sa existe motiv de disputa.Dragostea nu e de cumparat
La ora actuala, banul a devenit un element central in societatea noastra. Simbol al valorii muncii prestate, banul este totodata si factor de disputa intre parteneri. Intr-un cuplu deja constituit, atat prosperitatea, cat si precaritatea pot reprezenta un prag. In majoritatea cuplurilor, banul ramane un subiect tabu. Statul de plata este adesea secret. Cand secretul vede lumina zilei, otrava se prelinge in viata partenerilor. De fapt, proba banului e trecuta doar de cuplurile trainice. Gestionarea bugetului este o "afacere" comuna partenerilor. Banii sunt "declarati", sunt pusi la comun, iar cheltuielile se fac impreuna. E cazul ideal. Dar sunt si cupluri in care unul dintre parteneri isi rezerva placerea unei mici sume "nedeclarate". Nu-i un capat de tara. Deoarece, indiferent de formula aleasa, psihologii sunt unanimi. Cand banul "ascuns" este subiect de conflict, in cuplul cu pricina exista de fapt un litigiu mult mai profund. Banul este doar un pretext. STUDIU. Potrivit unui studiu intitulat "Femeile si banul", realizat de Federatia Bancara din Franta, in anul 2004, comportamentul femeilor fata de bani este similar celui al barbatilor. 85% dintre femei si 84% dintre barbati declara ca banii sunt importanti, deoarece le asigura libertate, confort si un viitor sigur. De asemenea, majoritatea femeilor si barbatilor recunosc ca banul le confera siguranta. 73% dintre femei si doar 54% dintre barbati verifica sistematic contul. 49% dintre femei considera ca este jenant ca barbatul sa aiba un salariu mai mic fata de cel al partenerei. Doar 9% dintre femei sustin contrariul.|
STIRI
|
|
FERTILITATE. In Marea Britanie, rata natalitatii este in crestere, deoarece fertilitatea cuplurilor este mai mare decat in celelalte tari europene. Aceasta in conditiile in care cantitatea si calitatea spermei sunt foarte scazute in Europa. Cercetatorii britanici au tinut sub observatie 1.540 de persoane cu varste cuprinse intre 16 si 59 de ani. Astfel au ajuns la concluzia ca fertilitatea a crescut datorita progreselor inregistrate in domeniul contraceptiei si al tratamentelor pentru infertilitate. De asemenea, varsta la care femeile aduc pe lume primul copil este mai mica.
|
Citește pe Antena3.ro


