x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Boli de la piscină

Boli de la piscină

de Steluta Indrei    |    18 Iun 2012   •   18:48
Boli de la piscină

Piscinele, strandurile, dusurile comune, plajele – neigienizate corespunzator – se pot transforma vara in focare de infectii, intrucat caldura si umiditatea reprezinta mediul prielnic dezvoltarii microbilor. Apa neclorinata poate fi o sursa de bacterii, virusuri, ciuperci sau paraziti. Odata patrunsi in organism, acestia produc o serie de infectii la nivelul pielii, unghiilor, ochilor, urechilor, tractului digestiv sau zonei genitale.

Conjunctivita
Una dintre cele mai frecvente boli cu care ne putem alege chiar si dupa o singura baie intr-un lac neamenajat sau intr-un bazin netratat corespunzator cu clor este conjunctivita, ne semnaleaza asistent universitar doctor Ramona Barac, medic primar oftalmolog, de la Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice. Conjunctivita de piscina este o boala oculara grava, foarte contagioasa, spune medical, ce se transmite usor de la o persoana la alta si care ne poate afecta serios activitatile zilnice. Conjunctivita reprezinta inflamatia acuta a conjunctivei si este produsa de o bacterie numita Chlamydia trachomatis, care se dezvolta in medii umede, la temperaturi ridicate. Pacientul prezinta umflarea pleoapelor, inrosirea intensa a ochilor, adenopatie preauriculara, senzatie de corp srain in ochi, secretie lacrimala abundenta, vederea poate fi afectata daca apare si keratita. Aceste semne si simptome pot dura o luna. Tratamentul trebuie prescris cat mai repede de catre un medic oftalmolog. Exista si piscine cu apa clorinata excesiv; in aceasta situatie apare o iritatie conjunctivala deranjanta, senzatie de mancarime, nevoia de a clipi des.

Otita de bazin
In sezonul cald creste de asemenea foarte mult numarul cazurilor de otita externa, aceasta devenind cea mai frecventa patologie intalnita in cabinetele ORL in timpul verii, ne-a declarat doctor Daniel Mirea, medic primar ORL, de la Spitalul de Urgenta Elias. Otita externa mai este numita si otita de bazin sau otita de piscina. Cei mai frecventi agenti patogeni care pot genera otite externe sunt: Pseudomonas aeruginosa si Stafilococul auriu. Pacientii cu otita externa pot prezenta unul sau mai multe din urmatoarele simptome:
otalgie (durere in ureche), ureche infundata, prurit (senzatie de mancarime in ureche). Este important ca pacientii sa se prezinte cat mai rapid la un medic specialist ORL. In lipsa diagnosticului si tratamentului, otita externa poate evolua spre complicatii, cum ar fi extensia infectiei la nivelul pavilionului auricular, determinand pericondrita auriculara, sau la nivelul ganglionilor sateliti, determinand adenite inflamatorii. In majoritatea cazurilor, tratamentul este topic, local. El consta in utilizarea de picaturi auriculare care contin antibiotic, eventual in asociere cu un antiinflamator de tip cortizonic. Tratamentul poate fi completat cu antiinflamatoare si analgetice administrate pe gura. Antibioticele sistemice sunt rareori indicate, de regula in formele severe. Prevenirea aparitiei otitelor externe se poate face prin evitarea curatarii excesive a conductului auditiv extern, prin scoaterea apei din ureche dupa baie in piscina, eventual asociata cu instilarea in ureche de picaturi acidofile.

Infectii ale pielii, micoze
O alta infectie frecventa vara este micoza piciorului, cauzata de o ciuperca microscopica, pe care o putem contracta cand mergem desculti pe marginea piscinei, la sauna sau la dusuri comune, ne atrage atentia doctor Alin Nicolescu, medic primar dermatolog, vicepresedinte al Societatii Romane de Dermatologie. Infectia afecteaza cel mai frecvent pielea dintre degete, talpa si unghiile. Boala este favorizata de transpiratia abundenta si se extinde in cazul in care purtam incaltaminte care nu lasa pielea sa respire sau din materiale plastice sau sintetice. Nediagnosticata si netratata la timp, micoza evolueaza prin aparitia unor suprainfectii care produc mancarime, descuamarea pielii, distrugerea unghiilor, insotite de miros neplacut. Pitiriazisul este o micoza a pielii produsa de o ciuperca (Pitiriazis versicolor). Boala este caracterizata prin aparitia unor pete mici de culoare cafeniu inchis, localizate cu predilectie la nivelul toracelui. Transmiterea bolii se face prin apa de piscina, dar si prin utilizarea sezlongului fara un prosop personal. Furunculoza este o alta infectie a pielii, care e generata de stafilococii prezenti in apa piscinelor. Medicul spune ca toate aceste infectii trebuie diagnosticate si tratate de la primele semne. Tratamentul este simplu, local, si se poate realiza cu ajutorul unui antiseptic cu spectru larg de actiune, pe baza de clorura de benzalconiu si clorhexidina. Cele doua substante actioneaza deopotriva contra bacteriilor, virusurilor si ciupercilor.

Boli digestive
Giardioza este o infectie la nivelul intestinului subtire, cauzata de ingestia de apa contaminata cu fecale in care exista paraziti numiti Giardia lamblia. Boala apare mai frecvent la copii. O boala foarte grava este dizenteria bacilara, care apare in urma ingestiei de apa contaminata cu bacterii din materiile fecale ale persoanelor purtatoare ale bacteriei Shigella dysenteriae. In cazul in care apa este infestata, boala se transmite foarte usor, pentru ca numarul de bacterii care o poate declansa este foarte mic (intre 10 si 100). Se manifesta prin febra, greata, varsaturi si diaree. In aceste cazuri se impune prezentarea de urgenta la camera de garda a unui spital de boli infectioase.

Infectii genitale
Candidozele vaginale, cauzate de o ciuperca numita Candida albicans, sunt cele mai frecvente infectii genitale suferite de femei in sezonul cald. Boala este favorizata de transpiratie sau de umezeala intretinuta de costumul de baie. O alta infectie genitala este trichomonioza, o boala parazitara, manifestata prin secretie urat mirositoare. Parazitul Trichomonas vaginalis se transmite usor de la o persoana la alta prin apa calda a piscinelor.

Sfaturi utile
- Nu faceti baie in baltile, lacurile neamenajate din jurul marilor orase!
- Evitati piscinele foarte aglomerate si prost intretinute!
- Folositi ochelari de inot si nu inotati cu ochii deschisi in apa!
- Dupa fiecare baie faceti dus si spalati bine ochii, urechile, mainile, picioarele!
- Daca aveti o boala infectioasa, nu frecventati piscinele, deoarece ii puteti infecta si pe ceilalti!
- Consultati medicul de la primele semne de boala, nu va tratati singuri!

×