x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Cat de bine auzi?

Cat de bine auzi?

de Oana Antonescu    |    20 Sep 2005   •   00:00
Cat de bine auzi?
INVESTIGATII MEDICALE
Orice investigatie a calitatii auzului incepe cu o audiometrie tonala. Acest test simplu masoara pragul de auz pentru fiecare frecventa a campului auditiv uman utilizat in mod obisnuit (125-8.000 Hz), adica nivelul cel mai mic de intensitate a stimulilor sonori care declanseaza senzatia auditiva. Audiometria se desfasoara intr-o camera insonorizata, in care pacientului i transmite prin casca o serie de sunete pure (tonuri), de anumite frecvente si intensitati. In timpul testului, bolnavul tine in mana un buton ce trebuie apasat ori de cate ori aude sunetul respectiv. Fiecare ureche este testata separat si, in functie de raspunsurile pacientului, medicul intocmeste un grafic numit audiograma. Tocmai pentru ca se bazeaza pe raspunsurile pacientului, testul este subiectiv. Necesitatea colaborarii cu pacientul impiedica utilizarea acestui test la copiii sub 5 ani.

Medicul primar ORL, asistent universitar Madalina Georgescu, de la Institutul de Fono-Audiologie si Chirurgie Functionala ORL "Prof. dr. D. Hociota", arata ca exista doua moduri prin care percepem sunetele: prin calea aeriana (atunci cand ele se transmit prin conductul auditiv extern, asa cum se intampla in mod fiziologic) si prin calea osoasa (prin oasele craniului). Audiometria tonala testeaza ambele moduri de transmitere a sunetului, prima dintre ele prin sunetele transmise in casca, iar a doua, calea osoasa, printr-un vibrator pozitionat in spatele urechilor. Daca auzul este bun, pragurile de auz in cele doua tipuri de cai coincid si se inscriu in limitele considerate normale. "Daca pacientul aude insa normal pe calea osoasa si mai prost pe calea aeriana, inseamna ca el are o leziune in urechea externa sau medie, iar diagnosticul este hipoacuzie de transmisie", explica medicul primar ORL, asistent universitar Madalina Georgescu. In acest caz, este afectat mecanismul de transmisie a sunetului, care poate fi remediat de cele mai multe ori chirurgical. Daca pacientul aude la fel de prost si pe calea aeriana, si pe calea osoasa, el este diagnosticat cu hipoacuzie neurosenzoriala. Leziunea se afla in acest caz in urechea interna sau pe nervul auditiv si este o afectiune mult mai grava, pentru care nu exista tratament medicamentos sau chirurgical de restabilire a functiei distruse.

COMUNICARE. In afara audiometriei tonale, audiometria vocala este o alta modalitate de testare subiectiva a auzului, mai importanta pentru anumiti pacienti, pentru ca masoara capacitatea subiectului testat de a comunica - nu numai de a auzi, ci si de a intelege ce se vorbeste.

AUDIOMETRiA OBIECTIVA. In cazul in care audiometria descopera o scadere de auz, investigatiile trebuie continuate cu teste audiologice obiective. Rolul lor este de a preciza sediul si tipul leziunii. Astfel, pentru hipoacuzia de transmisie se face impedansmetrie, care arata starea de functionare a urechii medii. Daca hipoacuzia este neurosenzoriala, sunt necesare doua tipuri de teste: otoemisiuni acustice (arata functia urechii interne) sau potentiale evocate auditive precoce (arata modul in care se transmite influxul nervos prin nervul cohlear pana la trunchiul cerebral).

×