x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Cele mai comune 5 greșeli pe care le facem dimineața

Cele mai comune 5 greșeli pe care le facem dimineața

02 Ian 2016   •   09:52
Cele mai comune 5 greșeli pe care le facem dimineața

Pentru majoritatea persoanelor diminețile sunt un chin. Grăbindu-se să ajungem la locul de muncă, trebuie să facem multe lucruri într-un timp cât mai scurt. Totuși, chiar și în jumătate de oră putem comite anumite greșeli care ne ruinează întreaga zi, potrivit www.prevention.com.

Aceasta sunt cele mai frecvente greșeli pe care oamenii le comit dimineața:

1. Să vă verificați email-urile imediat ce vă treziți
O mulțime de mesaje legate de problemele de la locul de muncă sau sarcinile pe care trebuie să le duceți la bun sfârșit în ziua respectivă pot cauza panică. Susan Bartell, doctor în psihologie susține ca acesta este un start negativ al zilei. În plus, dacă „răspundeți la un email când sunteți pe jumătate adormit, aveți mai mari șanse să comiteți greșeli.

Dacă totuși trebuie să vă logați înainte de a ajunge la birou, stabiliți-vă o anumită oră și încercați să faceți asta după ce v-ați trezit complet. Veți evita astfel stresul inutil.

2. Să vă spuneți că mergeți la sală mai târziu
Probabil este evident, totuși acest aspect trebuie subliniat încă o data: șansa ca antrenamentele de seară să fie amânate, anulate sau scurtate este mult mai mare. Există posibilitatea să fiți nevoți să participați la ședințe lungi, să aveți o zi mult prea stresantă și obositoare la locul de muncă sau să vă întâlniți cu cineva.

Faceți un „compromis” cu propria persoană: faceți tot ce se poate face dimineață, nu amânați pentru ultima parte a zilei.

3. Să faceți duș cu apă fierbinte
Bineînțeles, apa fierbinte oferă o senzație minunată atunci când corpul este obosit, dar s-ar putea să vă dăuneze. Căldura oferă sistemului nervos indicii că e timpul ca mușchii să se relaxeze și pulsul să scadă, și astfel, vă veți simți calm și somnoros.
Dacă vreți să vă treziți, faceți un duș scurt și rece, cât suportați. Este neplăcut, dar oferă corpului semnalul că trebuie să secrete adrenalină.

4. Să luați un mic dejun foarte bogat în carbohidrați
Probabil cel mai comod este să mâncați pe drum un foietaj sau o chiflă, dar această alegere v-ar putea distruge întreaga dietă. Studiile au arătat că un mic dejun format din carbohidrați simpli în locul unei mese bogate în proteine vă va determina să faceți alegeri greșite pe durata întregii zile.
Alan Aragon unul din specialiștii în nutriție ai revistii Men s Health recomandă să consumați omletă din două ouă și încă două albușuri. Astfel, foamea va întârzia să apară.

5. Să vă spălați pe dinți imediat ce mâncați
Evident, ne dorim o respirație proaspătă, dar să ne spălăm pe dinți imediat după micul dejun este o greșeală majoră, în special dacă ați consumat alimente acide precum fructe sau cafea pentru că vă va afecta smalțul.

Spălați-vă pe dinți înainte de a mânca și beți un pahar de apă imediat după masă și astfel, vă veți simți gura mai curată. Dacă doriți neapărat să vă spălați pe dinți după masă trebuie să așteptați între 30 și 60 minute.


 

×