x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Ciocolata e recomandată pentru gravide. Consumul zilnic ar putea ajuta dezvoltarea intrauterina a fătului

Ciocolata e recomandată pentru gravide. Consumul zilnic ar putea ajuta dezvoltarea intrauterina a fătului

de Magda Bucur    |    09 Feb 2016   •   15:26
Ciocolata e recomandată pentru gravide. Consumul zilnic ar putea ajuta dezvoltarea intrauterina a fătului
Sursa foto: zwolafasola/Getty Images/iStockphoto

Un studiu prezentat la cea mai recentă întâlnire a Societăţii de Medicină Materno-Fetală din Atlanta a dezvăluit faptul că 30 de grame de ciocolată consumate în fiecare zi de femeile gravide ar putea avea un efect benefic asupra dezvoltării intrauterine a fătului. Până acum, gravidele erau sfătuite să nu facă abuz de ciocolată în timpul sarcinii, din cauza conţinutului bogat în zahăr şi cofeină. Totuşi, spun cercetătorii, un consum moderat de ciocolată ar putea avea efecte benefice, pentru că aceasta conţine flavonoide, substanţe care au fost asociate de-a lungul timpului cu un risc scăzut de afecţiuni cardio-vasculare şi cu un nivel de colesterol scăzut.

De altfel, spun cercetătorii, cu cât ciocolata este mai neagră, cu atât mai multe flavonoide conţine. Consumul moderat de ciocolată în timpul sarcinii ar putea reduce riscul de preeclampsie – o afecţiune în care tensiunea arterială a gravidei creşte, iar fluxul de sânge care alimentează fătul este redus.

În cadrul studiului, au fost analizate 129 de gravide, aflate în săptămânile 11-14. Toate sarcinile au fost cu făt unic. Toate femeile au fost monitorizate pentru a observa dezvoltarea intrauterină a feţilor, fluzul de sânge, riscul de preeclampsie şi hipertensiunea.

După 12 săptămâni în care au consumat zilnic câte 30 de grame de ciocolată, rezultatele analizelor au arătat că dezvoltarea intrauterină a feţilor era mult îmbunătăţită. De aceea, medicii le recomandă femeilor însărcinate să consume, cu moderaţie, puţină ciocolată în fiecare zi.

10 grame de ciocolată neagră pe zi le sunt recomandate şi celor care suferă de hipertensiune arterială, a arătat un studiu realizat în Australia

×
Subiecte în articol: ciocolata gravide studiu