x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Cum combatem frigul? 12 sfaturi pentru a ne menține sănătoși iarna aceasta

Cum combatem frigul? 12 sfaturi pentru a ne menține sănătoși iarna aceasta

07 Dec 2015   •   18:53
Cum combatem frigul? 12 sfaturi pentru a ne menține sănătoși iarna aceasta

Da, din păcate, iarna este aici și în ciuda faptului că nu am avut parte (încă) de temperaturi foarte scăzute, visăm deja la zilele de vară. Perspectiva unor trei luni înghețate ne deprimă și ne face să credem că nu putem ieși învingători din această bătălie.
Nu credem că toți oamenii urăsc iarna și de aceea, sfaturile următoare se adresează nemulțumiților. Iată cum puteți trece mai ușor peste zilele geroase care urmează:

1. Îmbrăcați-vă gros
Pare evident, dar de fapt, oamenii nu se îmbracă adecvat. Dacă nu aveți pulovere și geci groase și intenționați să cumpărați, nu amânați până când va fi foarte frig.

Ideal ar fi să vă îmbrăcați în „straturi”, ca în cazul în care la birou e prea cald, să puteți da jos ceva.


2. Nu împrumutați lucruri
Dificil, dar necesar. Iarna e sezonul în care suntem mai vulnerabili în fața gripelor și răcelilor, prin urmare, împrumutând lucruri veți ajunge face schimb de germeni cu colegii și apropiații. Renunțați la acest obicei


3. Luați suplimente de zinc
Zincul contribuie la funcționarea optimă a sistemului imunitar, scrie metro.co.uk. Pregătiți-vă un stoc serios!


4. Nu leneviți tot timpul
Iarna: o lungă perioadă de relaxare în fața televizorului, cu o ceașcă de ciocolată caldă în mână. Nimic mai fals! Statul și leneveala vă vor aduce într-o stare proastă.

Nu transformați vremea rece într-o scuză de a nu face mișcare. Exercițiile fizice întăresc sistemul imunitar, sunt benefice pentru starea de sănătate și vă vor da o stare de bine.


5. Spălați-vă pe mâini
Da, spălați-vă pe mâini cât mai des posibil. Veți ține astfel la distanță germenii și bacteriile.


6. Dormiți suficient
Somnul este important indiferent de anotimp. Dar să fiți odihnit este chiar mai important iarna. Rezultatul nopților pierdute este un sistem imunitar slăbit, lucru pe care nu vi-l doriți iarna.


7. Consumați fructe și legume
Să luați suplimente de vitamina C pentru a preveni răcelile nu e tocmai o idee bună, dar să obțineți toți nutrienții de care aveți nevoie din fructe și legume e cel mai bun lucru pe care l-ați putea face.


8. Spuneți-le colegilor să plece acasă atunci când sunt răciți
Dacă colegul de birou tușește, strănută, își suflă nasul și arată absolut extenuat, sfătuiți-l să plece acasă. Nu are niciun rost ca oamenii bolnavi să stea la locul de muncă, pentru că își fac rău și lor și celor din jur, expunându-i la riscul de a lua aceeași gripă.


9. Relaxați-vă
Stresul este un inamic al funcțiilor imunitare. Fiți strict în ceea ce privește timpul dedicat propriei persoane, eventual notați în agendă: trebuie să vă faceți timp să vă relaxați.


10. Hidratați-vă
Este mai ușor să consumați suficiente lichide vara, când căldura vă îndeamnă să beți chiar și 2-3 pahare de apă o dată. Totuși, frigul nu trebuie să vă păcălească: amintiți-vă să vă hidratați.


11. Acordați atenție alimentației
Adoptând o dietă echilibrată, veți putea trece mai ușor peste anotimpul rece. Nu, nu trebuie să țineți vreun regim ciudat, ci să consumați cât mai multe alimente proaspete și să nu săriți peste mese.


12. Fiți sociabil
Nu vă izolați în casă și nu refuzați toate invitațiile folosind pretextul „dar e atâââât de frig”. Veți fi mai câștigat dacă ieșiți în oraș și petreceți timp cu prietenii. Starea psihică se va îmbunătăți și nivelul stresului va fi diminuat.
 

×