Sunt foarte multe mituri despre stângaci, iar printre acestea se numără faptul că nu sunt mai creativi şi inteligenţi în comparaţie cu restul populaţiei. Există, totuşi, două lucruri adevărate şi anume: nu există foarfeci pentru copiii din şcoala primară şi, doi, personalitatea stângacilor poate influenţa starea financiară, cât de mult pot câştiga.
Salariul stângacilor este mai uşor influenţabil de personalitatea acestora, comparativ cu muncitorii dreptaci, potrivit unei cercetări demarată de Marcello Sartarelli de la Universitatea din Alicante. Sartarelli a recrutat 432 de oameni dintre care 80% stângaci, pentru a face o simulare a locurilor în care pot câştiga bani, prin testarea caracteristilor personalităţii lor, precum şi a abilităţilor de a face oferte bune de afaceri şi efortul de a le duce la capăt cu bine. Pe lângă toate acestea, s-a mai adăugat şi tendinţa subiecţilor de a gândi şi analiza problemele, în loc să sară direct la concluzii, potrivit Indy100.com.
Studiul intitulat „Handedness, Earnings, Ability and Personality” a descoperit faptul că stângacii extrovertiţi au câştigat mai mult în această simulare decât stângacii introvertiţi şi au câştigat mai puţin atunci când au fost agitaţi.
În studiu scrie: „am găsit o relație directă între personalitate și câștiguri doar pentru [oamenii stângaci] cu, de exemplu, creșterea câştigurilor și extraversiunea, şi, o relație pozitivă indirectă între a fi [stângaci], agreabilitate şi, în rândul femeilor, extroversie”.
Este nevoie însă de mai multe cercetări pentru a determina dacă aceste lucruri se aplică în viaţa reală.
Citeşte şi:
15 lucruri pe care nu le ştiai. Informaţii amuzante
Ție ți se formează această literă în palmă? Înseamnă că ești cu totul și cu totul diferit...
Adevărul din spatele celui mai sigur test IQ din lume