De ce patriotismul sa stea sub cheie?!

SA NU-I FIE DE DEOCHI DE VIATA!
"Asa de tare imi pare rau, chiar sufar cind vad ca nu sint multi cei care declara ca sint patrioti, care spun ca iubesc Romania si ii iubesc pe romani!" Femeia deloc inalta, dar apriga si iute, cu ochi care-i joaca de desteptaciune, clocotind de energie si de chef de a face treaba, a oftat. "Eu cind am fost intr-o vacanta de doua saptamini in strainatate am simtit ca ma arde dorul de acasa dupa 5-6 zile.

SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
"Aşa de tare îmi pare rău, chiar sufăr cînd văd că nu sînt mulţi cei care declară că sînt patrioţi, care spun că iubesc România şi îi iubesc pe români!" Femeia deloc înaltă, dar aprigă şi iute, cu ochi care-i joacă de deşteptăciune, clocotind de energie şi de chef de a face treabă, a oftat. "Eu cînd am fost într-o vacanţă de două săptămîni în străinătate am simţit că mă arde dorul de acasă după 5-6 zile. Cînd m-am întors şi am intrat în ţară, cînd după vamă am citit pe un panou România, am început să plîng". Pe femeia aflată parcă tot timpul la punctul de fierbere o cheamă Lucica Aviean. Nu se poate spune aşa cum se fandosesc unii filosofi că declară numai patriotismul, Lucica chiar trebăluieşte cu spor pentru România. Am cunoscut-o în 1994, era o fetişcană de 23 de ani care închiriase un spaţiu la parterul Magazinului Bucur-Obor. "De ce se zice că noi românii n-am avea simţul afacerilor? Eu vreau să arăt că şi românii pot izbîndi în afaceri". Lucica Aviean s-a ţinut de cuvînt şi azi în spaţiul comercial închiriat încă de atunci în Magazinul Obor vinde haine, paltoane confecţionate în mica fabrică de confecţii unde a devenit proprietară şi manager general. Lucica, cea împrimăvărată de atîtea visări acum 14 ani, chiar este azi un om de afaceri care a pus pe roate şi o producţie, fabricarea de confecţii. Numai în atelierele ei de haine lucrează peste 100 de salariaţi. Lucica Aviean, cea care simte tumultuos patriotismul, nu l-a înşirat doar în vorbe, ci l-a aşezat în viaţa concretă. Face ceva util şi de viitor pentru România. "Uneori mă trezesc în miezul nopţii gîndindu-mă cum să ţin preţurile în frîu ca să-şi poată lua şi românii nebogaţi un pantalon, un palton, o haină ca să arate bine, fiindcă sînt frumoşi românii."

N-am să înţeleg niciodată de ce vin unii şi decretează că ei pasămite sînt vocea deşteaptă a ţării, rostesc verdicte de genul că patriotismul trebuie să fie tăcut, că adevăraţii patrioţi nu vorbesc despre sentimentele lor, nu scot o frază cum că le e dor de ţară cînd sînt plecaţi în străinătate, că se simt bine printre românii lor. De ce se fandosesc elitiştii ăştia, cum că cine are firea deschisă şi sinceritatea de a spune că simt iubirea de ţară, ei bine cei care îşi dezvăluie fără nici un interes aceste simţăminte pasămite ar fi aruncători de vorbe goale. Aşa să fie? Doar cei închişi, nevorbăreţii sînt patrioţi? Şi cei cu exuberanţă şi fire deschisă sînt demagogi? Să nu uităm că mari popoare chiar încurajează patriotismul neîncuiat sub lacăt, încurajează patriotismul rostit, patriotismul manifest. Se strîmba tot un teoretician din ăsta atotştiutor că e caraghios cînd americanii îşi învaţă copiii încă de la doi ani imnul Statelor Unite. Păi probabil una din sursele de tărie ale Americii este şi cîntatul imnului încă de cînd eşti de o şchioapă. Nu uitaţi, domnilor care filosofaţi în şoapte vorbe reci, că o ţară întreagă a vibrat cînd la meciurile Europenelor fotbaliştii noştri în frunte cu acest băiat de toată stima, Cristi Chivu, cîntau "Deşteaptă-te, române" mai să li se spargă arterele gîtului. Şi fiindcă a venit vorba de imn şi de iubirea de imn e semnificativă şi întîmplarea istorisită de un fermecător în deşteptăciunea lui prof. univ. român. L-au invitat nişte francezi să-şi facă vacanţa la Paris. Într-o seară frumoasă amicii francezi au ieşit cu profesorul român să bea o cafea într-un local cu mesele scoase pe trotuar. Profesorul român avea talentul de a imita cu glasul instrumentele unei orchestre. Şi l-au rugat prietenii parizieni să le cînte un purpuriu imitînd din gură orchestra. Şi fără fasoane, nu în fortisimo, românul imita din gură arii din opere, iar la mijlocul şiragului de cîntece a imitat şi o orchestră care cînta Marseilleza. Surpriză uriaşă: de la mesele din jur s-au ridicat vreo 10 bărbaţi francezi care s-au năpustit şi l-au luat de gît ameninţîndu-l: "Cine eşti tu să-ţi baţi joc de Marseilleza, de imnul nostru, te facem una cu pămîntul!".