x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Dependenţă de nicotină şi bolile plămânului

Dependenţă de nicotină şi bolile plămânului

03 Oct 2012   •   19:55

Profesorul doctor Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie (SRP), avertizează că este în creştere prevalenţa unor afecţiuni cronice non transmisibile cum sunt bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPOC), astmul bronşic, bronşiectaziile, fibrozele interstiţiale etc.

Potrivit SRP, la ora actuală,  avem aproximativ un milion de pacienţi  astmatici, cinci milioane de potenţiali bronşitici şi mai bine de un sfert din populaţie (27%) cu dependenţă nicotinică. Un studiu realizat de specialiştii de la Institutul "Marius Nasta”, pe un eşantion reprezentativ de 9.638 subiecţi, cu vârsta de peste 40 de ani, relevă că peste jumătate dintre aceştia (4.930) sunt în pericol să dezvolte BPOC. Această boală cauzată în principal de tabagism are o prevalenţă de 9,7% (2.18) : 15,7% la bărbaţi, 3,9% la femei.

Vârsta medie a pacienţilor cu BPOC este de 56 de ani la bărbati şi de 46 de ani la femei. "Dacă ne gândim că accesabilitatea la aparatură modernă nu este încă pe măsura necesităţilor, că migraţia de materie cenuşie subţiază îngrijorător rândurile specialiştilor în pneumologie, că numărul de rezidenţi care nu găsesc un loc de muncă este în creştere, totul capătă un accent grav, subliniază prof. dr. Mihălţan.

×