x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Dieta Vikingilor: ajutor pentru sănătatea creierului

Dieta Vikingilor: ajutor pentru sănătatea creierului

19 Iul 2017   •   14:18
Dieta Vikingilor: ajutor pentru sănătatea creierului

Vikingii sunt cunoscuţi pentru jafuri, însă acesta nu este cel mai bun exemplu de comportament. În schimb, în ceea ce priveşte dieta nordicilor, aceasta este benefică pentru sănătatea creierului la vârste înaintate şi, în plus, poate combate demenţa, după cum notează Daily Mail.

Dieta este bogată în peşte, legume, fructe, orez şi pui, la care se adaugă o mulţime de apă şi ceai. Vestea bună pentru băutori este că dieta conţine şi un consum mic spre moderat de vin.

Persoanele care optează pentru această dietă trebuie să aibă grijă, totuşi, să evite multe legume rădăcinoase, cartofi, cereale rafinate, unt, zahăr sau suc de fructe.

Studiu realizat despre Dieta Vikingilor

Karolinska Institute din Suedia a realizat un studiu pe 2,223 de persoane pentru a vedea ce efecte are această dietă asupra funcţionării creierului. Studiul a arătat că persoanele care au respectat dieta au înregistrat un declin mai mic în ceea ce priveşte memoria şi a capacităţilor intelectuale.

Alternativa: Dieta Mediteraneană

Un alt studiu realizat pe 5,907 de bătrâni sănătoşi, de câtre Universitatea din California, San Francisco, a descoperit că aceia care au opta pentru o dietă Mediteraneană, bogată în legume şi ulei de măsline şi săracă în carne şi lactate, au fost cu 35% mai puţin predispuşi la a realiza punctaje mici la testele cognitive decât cei care nu urmau o dietă Mediteraneană.

Ambele studii au fost prezentate la Conferinţa Internaţionale a Asociaţiei Alzheimer din Londra.

Un al treilea studiu, de la Universitatea Columbia din New York, a arătat că cei care mănâncă sărac sunt asociaţi cu o mărime mai mică a creierului şi cu rezultate cognitive mai proaste.

Micile schimbări ajută

Dr Maria Carrilo, parte a Asociaţiei Alzheimer, a spus că studiile au arătat că şi micile schimbări în cadrul dietei pot ajuta. “Chiar şi schimbările modeste care au efecte pozitive reprezintă o veste foarte bună. Mâncatul sănătos ne ajută să prevenim demenţa, în măsura în care toţi antioxidanţii din creier sunt curăţaţi şi îi oferă nutrienţii pentru a se ajuta singur.”.

 

×