x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Dr. Bălgrădean: Unul dintre copiii de la Feteşti se simte mai bine; carnea se introduce în meniu la 10 luni

Dr. Bălgrădean: Unul dintre copiii de la Feteşti se simte mai bine; carnea se introduce în meniu la 10 luni

14 Mar 2016   •   11:12
Dr. Bălgrădean: Unul dintre copiii de la Feteşti se simte mai bine; carnea se introduce în meniu la 10 luni
Sursa foto: Foto: Captură video

Unul dintre cei doi bebeluşi din Feteşti diagnosticaţi cu sindrom hemolitic-uremic (SHU) se simte ceva mai bine, a anunţat, luni dimineaţa, şefa Secţiei de Nefrologie de la Spitalul "Marie Curie", dr. Mihaela Bălgrădean, subliniind că nu este recomandată introducerea cărnii în meniul copiilor înaintea vârstei de zece luni, deoarece tubul digestiv nu este suficient de maturizat pentru a procesa un astfel de aliment.


"Nu era în niciun fel indicată carnea la vârsta de şapte luni şi jumătate, pentru că în nicio prescripţie de diversificare alimentară nu figurează carnea la această vârstă. Din mai multe motive: tubul digestiv al copilului nu este încă maturizat pentru a procesa un astfel de aliment până la vârsta de doi ani. Mai este vorba - şi se spune mult în ultimul timp de acest lucru - de o cantitate de proteine pe care nu trebuie să o primească în exces la această vârstă", a precizat dr. Mihaela Bălgrădean.

Întrebată de ce există scheme de diversificare alimentară în care se recomandă fierberea cărnii de pui, în supă, chiar şi pentru copii care au cinci-şase luni, şefa Secţiei de Nefrologie a explicat că acestea sunt reţete de pe internet, care ar trebui şterse.

"Dacă dvs priviţi pe internet la reţete în care se recomandă carnea la vârsta de şase luni, ar fi bine să ştergeţi - "delete" - acele informaţii, pentru că în noile scheme de diversificare a alimentaţiei carnea se introduce în meniul copilului începând cu vârsta de zece luni. Lucrurile nu se fac oricum şi în niciun caz nu se fac cu carne procesată, de genul: sarmale, perişoare, mici, chifteluţe şi aşa mai departe, cum noi am întâlnit în multe dintre cazurile foarte severe de sindrom hemolitic-uremic, în ultimii ani", a arătat ea.

Referindu-se la cazurile celor doi copii de la Feteşti, dintre care unul a consumat supă de pui, iar celălalt sarmale, ea a precizat că primul se simte mai bine, însă în cazul celui de-al doilea s-a instituit procedura de dializă.

"Copilul care a consumat supă de pui se simte ceva mai bine, urinează bine şi, sigur, nu va avea nevoie de o procedură de dializă peritoneală în continuare. Va rămâne în observaţia noastră în următoarele câteva zile. Celălalt copil - 'sărmăluţă' - el nu se simte la fel de bine. Boala lui este în plină desfăşurare, s-a instituit procedura de dializă pentru demararea diurezei şi pentru corectarea insuficienţei renale acute, însă este un copil la începutul bolii care va avea nevoie de terapie susţinută în continuare şi de supravegherea noastră o perioadă de cel puţin două săptămâni de acum înainte", a menţionat medicul.

Dr. Mihaela Bălgrădean a adăugat că este posibil ca alimentele consumate de cei doi copii de la Feteşti să nu fi conţinut E-coli, iar boala să fi fost declanşată de faptul că au mâncat carne la o vârstă nepotrivită.

"Nici nu mă interesează dacă acea carne consumată a conţinut sau nu E-coli. Să ştiţi că e foarte posibil ca acea carne să nu fi conţinut E-coli şi acest sindrom să se fi declanşat din cauză că intestinul unui copil (...) nu are capacitatea la vârsta lui să digere carnea. (...) În general, nu au voie să mănânce niciun fel de carne înaintea acestei vârste, iar în momentul în care începe să se introducă în alimentaţie carnea, sigur că începem cu carne de pasăre şi carne de vită", a spus ea.

Întrebată dacă este posibil ca şi ceilalţi copii să fi fost afectaţi de consumul de carne, aceasta a precizat că nu poate face o astfel de afirmaţie.

"Mi-e foarte greu să mă exprim în felul acesta. Acolo s-au depistat în fiecare dintre situaţiile respective germenele respectiv. Sunt anchete epidemiologice încă în curs, aşa că probabil, până la urmă, se va vedea de unde a provenit această bacterie", a susţinut dr. Bălgrădean.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: balgradean marie curie budimex shu carne