x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Epilare fara durere, in cateva secunde

Epilare fara durere, in cateva secunde

de Liana Hainarosie    |    07 Mar 2006   •   00:00
FRUMUSETE
Cea mai moderna tehnica de epilare de lunga durata este cea cu lumina intens pulsata.
Aceasta metoda este mai eficienta chiar decat cea cu laser. Prin energie luminoasa, radacina firului de par este distrusa. Dar asta nu inseamna ca este o metoda invaziva, dureroasa. "Epilarea cu lumina intens pulsata se realizeaza cu ajutorul unui aparat care emite, printr-o prisma de sticla, un anumit tip de lumina", explica dr. Carmen-Madeleine Curea, medic primar dermato-venerolog la Spitalul Clinic Colentina.

Indicatii si contraindicatii


Dr. Carmen Curea spune ca "lumina este absorbita selectiv in piele de principalele doua substante colorate - melanina (care exista in concentratie foarte mare in radacina firului de par) si hemoglobina. Lumina traverseaza pielea, fara sa o arda, si este absorbita selectiv de catre melanina. La randul ei, melanina absoarbe aceasta energie si se autodistruge". Persoanele blonde sau cele care au parul alb nu pot beneficia de aceasta procedura, deoarece ele nu au melanina. In schimb, persoanele care sunt bronzate cand vor sa se epileze prin aceasta metoda inseamna ca au o cantitate prea mare de melanina, de aceea nu le este recomandata epilarea cu lumina intens pulsata. Medicul dermatolog spune ca, din acest motiv, nici inainte si nici dupa epilare nu este recomandata expunerea la soare. De asemenea, nu este indicata epilarea prealabila cu alte metode (ceara, aparat). Acestea sunt singurele indicatii de care trebuie sa tinem seama. Epilarea cu lumina intens pulsata se poate aplica pe toata suprafata corpului (pe fata, la subrat, pe picioare…).

O aplicatie, cinci centimetri patrati


O aplicatie a luminii intens pulsate dureaza cateva secunde pe aproximativ 5 centimetri patrati. In cazul mustatii, de exemplu, este nevoie de cinci-sase sedinte. Pentru a indeparta toate firele de par in stadiu activ este nevoie ca epilarea sa fie repetata la sase saptamani. Se impune repetarea procedurii, deoarece intr-o singura sedinta de epilare de lunga durata lumina nu ajunge la toate radacinile firelor de par, pentru ca nu toate se afla la aceeasi adancime si in acelasi stadiu de crestere.

EPILARE DE LUNGA DURATA. Doctorul Carmen Curea, medic primar dermato-venerolog la Spitalul Clinic Colentina, atrage atentia ca nu este corect termenul de epilare permanenta sau definitiva. Procedura se numeste epilare de lunga durata, deoarece, dupa aceasta operatie, raman foliculi pilosi viabili.

PARAMETRI. Medicul Carmen Cura spune ca epilarea cu acest aparat este o manevra medicala. Medicul este cel in masura sa selecteze intensitatea optima a energiei luminoase, in functie de anumiti parametri, care sunt introdusi in calculatorul cu care este dotat aparatul. Aceste informatii tin seama de tipul de piele, gradul de pigmentare, grosimea firului de par al persoanei care recurge la epilarea de lunga durata.

×
Subiecte în articol: lumina epilare epilarea