Epilepsia poate fi tratată şi crizele rărite

Un uriaş chirurg pe creier de valoare mondială, profesorul Leon Dănăilă, scriitor de tratate-bijuterie despre neurochirurgie, cel care a salvat zeci de mii de suferinzi cu bisturiul lui teribil a dat un răspuns neaşteptat la întrebarea mea, cât cunoaşte din tainele creierului după ce a operat zilnic în acest teritoriu de mare delicateţe. “Îmi e cunoscut creierul cam 20 la sută după ce peste 6o de ani am intervenit în creier. Mă întrebaţi dacă repar o pană la cauciucul Daciei cu mâinile astea cu care operez creiere. Nu-mi permit nici să duc în mână o mapă cu două hârtii”.

Imaginile unui om cuprins de o criză de epilepsie sunt impresionante. Bolavul cade ca fulgerat, se scutură în convulsii, nu ştie ce e cu el. Profesorul doctor Radu Rogozea, membru al Academiei de ştiinţe şi şef al Centrului de luptă împotriva epilepsiei ne explica cum  în timpul crizelor de epilepsie apare neaşteptat o furtună, o teribilă descărcare electrică în creier pe canale nefireşti. Deşi nu i se cunosc în totalitate cauzele, epilepsia poate fi tratată. Dacă suferindul urmează cu conştiinciozitate terapia indicată de medicii de profil, dacă respectă un regim cumpătat de viaţă, crizele se răresc. Şi dacă un suferind de epilepsie nu a avut de cinci ani crize nu se poate rosti cuvântul vindecat? Bolnavul de epilepsie trebuie să nu consume alcool deloc, nici măcar bere, să se ferească de băuturi gen cola, de cafea, de cacao, de ceai negru, de ciocolată, de alte excitante. El trebuie să doarmă suficient, să nu privească prea mult la televizor, s-o facă doar 2 ore, de la distanţa de trei metri şi purtând ochelari coloraţi. Bolnavul de epilepsie trebuie să evite privitul stâlpilor care aleargă ameţitor pe fereastra trenului. Urmând tratamentul cu pastilele recomandate, suferindul de epilepsie poate urma şcoli şi facultăţi, poate să se achite bine de sarcini în diferite profesii. Când un bolnav de epilepsie cade pe stradă, cei din jur în primul rând trebuie să-i aşeze capul pe o parte şi să se evite loviturile la cap din cauza convulsiilor. Este o aiureală acea părere că celui aflat în criză este folositor ca cineva să-i muşte degetul mic de la mână.Totuşi suferindul de epilepsie nu trebuie să exagereze ore lungi cu efortul fizic şi intelectual. Deşi există fotbalişti care au jucat la nivel înalt fiind bolnavi de epilepsie.

Există dezvăluiri care fac cunoscută boala la mari artişti şi oameni de cultură. Se zice că Dostoievschi avea crize de epilepsie. Chiar Van Gogh picta sub iminenţa crizelor de epilepsie. Gershwin, talentatul muzician, nu era amator de exerciţii la pian când era copil. La pubertate i s-a descoperit apariţia unei tumori pe creier. Nimeni nu poate explica de ce din acel moment al instalării bolii a început să compună o muzică superbă.