x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Excesul de mezeluri, jambon, cârnaţi şi alte preparate din carne procesată sporeşte riscul de cancer şi boli cardiovasculare

Excesul de mezeluri, jambon, cârnaţi şi alte preparate din carne procesată sporeşte riscul de cancer şi boli cardiovasculare

de Magda Marincovici    |    13 Mar 2013   •   18:48
Excesul de mezeluri, jambon, cârnaţi  şi alte preparate din carne procesată sporeşte riscul de cancer şi boli cardiovasculare

Excesul de mezeluri, jambon, cârnaţi  şi alte preparate din carne procesată sporeşte mult riscul de cancer şi boli cardiovasculare, potrivit studiului european EPIC, efecuat în 10 ţări.  Au fost recrutate 448.568 de persoane între 35 şi 69 de ani, între 1992 şi 2000, care nu aveau în antecedent cancer, infarct sau accident vascular cerebral. Cercetătorii i-au chestionat pe participanţii la studiu asupra alimentaţiei, activităţii fizice, indicele de masă corporală, tabagism şi consumul de alcool. La finalul studiului, în iunie 2009, s-au înregistrat din totalul participanţilor 26.344 de decese. Cercetătorii au remarcat legătura certă dintre excesul de carne roşie - în special carne procesată (jambon, cârnaţi, bacon ....) şi numărul mare de decese.  De la 50 g de mezeluri zilnic, riscul de deces este deja foarte mare. Autorii studiului au mai constatat că, în general, marii consumatori de mezeluri mănâncă puţine fructe şi legume, sunt amatori de alcool şi fumează mult, factori de risc cunoscuţi pentru cancer şi boli cardiovasculare. Se ştie că în mezeluri sunt cantităţi mari de acizi graşi saturaţi şi sare, ce măresc riscul de infarct, hipertensiune etc. De asemenea, carnea conservată prin sărare, afumare etc. conţine conservanţi şi coloranţi care generează substanţe cu potenţial cancerigen, evident, mărind pericolul de cancer, în special de cancer colorectal. Potrivit cercetătorilor, 3,3% dintre decese ar fi putut fi evitate dacă participanţii mâncau zilnic sub 20 grame de carne procesată. Autorii studiului subliniază că nu trebuie să punem  cruce cărnii, deoarece este bogată în proteine, fier, zinc şi vitaminele A şi B, în acizi graşi esenţiali. Dar să păstrăm măsura! 

×