x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Ficatul gras

de Florin Condurateanu    |    11 Oct 2005   •   00:00
SANATATEA ADULTULUI
Nu e de joaca, 27% din populatia planetei sufera de ficat gras. Dar numai 5% din cei cu steatoza hepatica evolueaza nefericit spre ciroza, insa ei fac parte din categoria mica a celor care nu raspund la tratament.

Definitie

Ce inseamna totusi acest ficat gras, diagnosticat la asa multa lume? In celulele ficatului se acumuleaza grasimi, mai ales trigliceride, care nu se mai elimina, aceasta fiind faza prima a steatozei hepatice. Apoi apare inflamatia in tesutul hepatic. Aceasta este asa-numita steatohepatita nonalcoolica. Daca nu se trece la masuri terapeutice, in ficat apar tesuturi scleroase, acea fibroza, adica cicatrice care impiedica functionarea celulei, si drumul duce la ciroza. Care sunt factorii de risc care pot inlesni aparitia steatozei hepatice nealcoolice? Fiindca in ficatul gras alcoolic acuzatul este fara dubii alcoolul. Primul factor de risc este obezitatea. Acel indice de masa corporala de peste 28. Dar kilogramele in plus pot fi evaluate si prin masurarea taliei. Barbatii care au circumferinta abdominala peste 102 cm sunt obezi, iar femeile intra in categoria obezitate cand in talie depasesc 88 cm. Alt factor de risc pentru aparitia ficatului gras este glicemia crescuta, peste 110, ca si hipertensiunea arteriala sarita peste plafonul normal de 13,5 maxima cu 8,5 minima. Prezinta un risc crescut de a face steatoza hepatica nealcoolica oamenii care au o tulburare a grasimilor in sange, cu colesterol peste 200 si trigliceride serice peste 150. Cei cu varsta peste 50 de ani, dar si cu factorii de risc de mai sus trebuie sa-si faca analize, fiind suficiente ecografiile si determinarea transaminazei.

Profesorul doctor Alexandru Oproiu, intemeietor de scoala in gastroenterologie, dupa ce a explicat cele de mai sus, atrage atentia ca atunci cand sunt indeplinite doar trei conditii din cei cinci factori de risc exista un pericol mare de a face steatoza hepatica. Totusi, e bine de mentionat ca ficatul gras este cea mai putin periculoasa boala de ficat. Tratamentul in steatoza hepatica nealcoolica consta in aplicarea unui regim alimentar rational, in efectuarea de exercitii fizice si in inghitirea unor medicamente.

Greutatea normala

Prima masura in terapia vizand ficatul gras este slabirea. De baza este un regim cu mai putine calorii, dar slabirea abrupta, rapida nu este convenabila nici pentru ficat, fiindca poate accentua steatoza hepatica.

Prof. Alexandru Oproiu recomanda o slabire de 500 g pe saptamana, deci de 2 kg pe luna. Din regimul alimentar trebuie scoase grasimile animale, dulciurile concentrate si fainoasele. La aceste rationalizari ale regimului alimentar trebuie atasate exercitiile fizice care sa consume energia.

Daca dupa doua luni nu se obtine scaderea in greutate, atunci se pune problema tratamentului medicamentos pentru slabire. Se poate face o cura de sase luni cu trei tablete pe zi intre mese, medicamentul facand parte din familia orlistat, care impiedica absorbtia grasimilor. Mai exista un medicament care scade pofta de mancare, dar el are si efecte secundare.

Medicatie

A treia metoda de scadere in greutate este cea chirurgicala, aplicabila insa in obezitatile grave generatoare si de alte boli. Chirurgia aceasta variatica fie vizeaza micsorarea capacitatii stomacului, fie vizeaza diminuarea absorbtiei alimentelor in intestinul subtire. Kilogramele in plus in cazul ficatului gras conduc si la acea rezistenta la insulina fabricata de propriul pancreas. Aceasta rezistenta la propria insulina produce si o marire a glicemiei, dar si o acumulare de grasimi in ficat. Exista un medicament care restabileste sensibilitatea la insulina care se poate recomanda si in cazul diabeticilor, si in cazul celor care nu au diabet. Un alt medicament reuseste sa creasca sensibilitatea tesuturilor periferice la insulina produsa de propriul pancreas. Cei cu ficat gras trebuie sa-si trateze cu seriozitate si hipertensiunea arteriala, care este si ea factor de risc in steatoza hepatica.

METODA. O alta metoda de lupta cu steatoza hepatica este ameliorarea concentratiei de grasimi in sange. La cei cu colesterolul crescut se prescriu acele medicamente numite statine, dar nu intotdeauna ele sunt bine suportate de ficat. Pentru concentratia prea mare de trigliceride in sange se recomanda preparate de fibrati. Pe langa rezistenta la insulina apare si stresul oxidativ provocat de radicalii liberi. Tocmai de aceea se recomanda o terapie antioxidanta.

VITAMINE. Bolnavilor de steatoza hepatica li se recomanda mai ales vitamina E aproximativ 6-12 luni. Ce nu trebuie sa ia un bolnav de ficat gras? Sa evite vitamina A si sa se fereasca de preparatele care contin fier. Suferindul de steatoza hepatica trebuie sa fie atent si la unele medicamente prescrise impotriva tulburarilor de ritm cardiac si mai presus de toate, bolnavul de ficat gras trebuie sa nu mai bea alcool, fiind recomandata chiar abstinenta totala la alcool.

SUCUL DIN MERE REGLEAZA METABOLISMUL
Pentru a putea gandi, munci, pentru a ne deplasa si a efectua o multitudine de alte activitati, avem nevoie zilnic de substante nutritive. O anumita categorie de astfel de substante - mineralele - se gaseste in cantitati mari in sucurile de fructe. Sucul de mere este un aliment care, in afara de potasiu, calciu si magneziu, contine si fier. Substantele mentionate mai sus sunt utilizate de organism pentru reglarea continutului de apa al corpului, reglarea metabolismului osos si al mineralelor. Ca si celelalte sucuri din fructe, sucul de mere se conserva prin "pasteurizare", adica este incalzit la 80° pentru cateva secunde, fapt ce inhiba dezvoltarea microorganismelor care antreneaza procesul de fermentare. La final, sucul din mere 100% natural se introduce in ambalaje din carton. Ambalajul aseptic Tetra Pak, format din straturi succesive de carton, aluminiu si polietilena alimentara, protejeaza valoarea nutritiva a sucurilor, fara sa fi necesara adaugarea de conservanti. Dr. Nirvana Georgescu - MEDICOVER Plevnei
×
Subiecte în articol: risc ficat gras hepatica steatoza