Frumusetea care ucide

Marti in jurul pranzului, am primit un telefon: "Trebuie sa vii sa vezi marea! E un peisaj fantastic, cum nu ai ocazia sa vezi prea des!" (Slava Domnului!).

M-am infasurat strasnic si m-am dus. Era intr-adevar frumos, insa o frumusete de gheata. Stabilopozii care diguie faleza erau transformati in statui albe de gheata de pe care alunecau, intr-o scurgere intepenita, turturi sclipitori in bataia razelor soarelui. La fel de inghetat si el. Pe faleza Cazinoului - un peisaj salbatic: marea inversunata se lupta cu gheata care incerca sa puna stapanire pe ea. Valurile loveau parapetul falezei si o parte din ele incremeneau instantaneu pe gardul de fier. Pe pavaj se asternuse o zapada sarata...

In Portul Tomis, unde pana mai ieri culoarea predominanta era albastru-cenusiu, totu-i alb, iar pe ici, pe colo se iteste cate o salupa care a uitat sa se mai legene, intepenita in ancora ghetii.

In Mamaia, valurile au incremenit la tarm, brodand pe nisip o dantela alba. Apoi urmeaza o intindere mare, alba si pufoasa, dar si ea incremenita. Daca iti ascuti privirea, in departarea intinderii de gheata poti percepe la un moment dat o slaba, foarte slaba unduire a masei albe. La cateva sute de metri de tarm sunt digurile din larg, presarate intr-o era apusa prin dreptul golfurilor. Arata ca niste ghetari cu margini netede, rotunde si inegale. Urmeaza treptat pierderea opacitatii si, pe masura ce marea devine apa, gheata devine translucida si miscatoare, asemeni unei lave topite. Incet-incet marea incearca sa se rupa de invadatorul ce vrea sa-i opreasca nelinistea si se ridica cu greu de sub forta rece care o apasa. Un lichid vascos, cenusiu, unduios - asa arata marea acolo unde gheata incepe sa moara, iar apa incepe sa traiasca. In cele din urma, marea pe care o stim, cea greu de strunit, cea salbatica si libera, invinge gheata si se lafaie sloboda, dar dupa sute bune de metri de tarm.

Pana si pescarusii si-au schimbat strigatul din cauza gerului. In loc de tipetele ascutite cu care eram obisnuiti scot gemete infundate.

Daca poti sa te bucuri de o astfel de priveliste (mareata, dar si apocaliptica), in timp ce vantul iti biciuie fata si-ti trece cu nonsalanta prin toate randurile de haine, o faci. Dar nu mai mult de cinci-zece minute. Preferi sa pleci repede cu imaginile intiparite in minte si sa le accesezi cand ajungi acasa, la un ceai cald.

E usor sa admiri frumusetea si utilitatea gerului din fotoliu in confortul caldut al caminului. Gerul este un artist talentat si vedem asta de cate ori ne aruncam ochii pe geamurile pe care rasar spectaculoasele flori de gheata. Are si efecte terapeutice - omoara germenii atat de periculosi si purifica aerul. Dar din pacate... nu se opresete doar la germeni. Sub fatada asta, de artist bine intentionat, se ascund uratenia unui criminal in serie si ferocitea cu care-si ataca victimele - pe cele care nu se pot apara. Daca "marea cea mare" ingheata, ce sanse are in fata lui un copilas care-i da piept doar cu scutecele de pe el?

Imagini de basm... "Craiasa Zapezilor", "Fetita cu chibrituri" iti vin in minte si, mai mult decat atat, ti se infatiseaza dureros de real in fata ochilor. Copii ucisi de gerul nemilos care trece prin lume imbracat in haine frumoase. Batrani care n-au pe unde sa se ascunda. Chibrituri insuficiente, insa indiferenta din belsug. Oameni care privesc de la caldura cum copiii vecinilor mor de frig, jinduind la casele calduroase din spatele florilor de gheata. Povesti crunte, reale, fara sfarsit.

Acum, gerul s-a mai inmuiat si a inceput sa planga, in timp ce marea primeste cu bucurie inapoi lacrimile sale sarate. As vrea sa cred ca sunt lacrimi de remuscare. Ca plange pentru ca i-a ucis "cu sange rece" pe oamenii saraci, pe copiii care au aflat, inghetand, ca flacara chibriturilor nu te incalzeste. Dar nu sunt lacrimi, e doar frumusetea ce i se scurge, pentru ca si ea e trecatoare. Iar gerul nu are constiinta! Spre deosebire de noi... care facem zilnic spectacol din afisarea constiintelor. In afara expozitiei cu public, acoperim de multe ori lipsa ei afisand o frumusete sufleteasca stridenta. Aparent umana... dar rece!