x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Ce trebuie să știi despre hipertensiunea arterială. Simptome și riscuri pentru sănătate

Ce trebuie să știi despre hipertensiunea arterială. Simptome și riscuri pentru sănătate

de Redacția Jurnalul    |    29 Mai 2024   •   16:30
Ce trebuie să știi despre hipertensiunea arterială. Simptome și riscuri pentru sănătate

Hipertensiunea arterială nu este mereu simptomatică, însă poate fi periculoasă. Dacă nu este tratată, aceasta afectează vasele, inima, rinichii, ochii, creierul.

Circa1,3 miliarde de oameni din întreaga lume suferă de hipertensiune arterială dar 46% dintre ei  nu știu că suferă de această afecțiune și doar 42% sunt diagnosticați și tratați, conform datelor OMS. La nivel global, tensiunea arterială crescută este o cauză majoră de decese premature. 

Complicații grave produse de hipertensiunea arterială 

  • accident vascular cerebral (AVC);
  • infarct miocardic (atac de cord);
  • anevrisme;
  • insuficiență cardiacă;
  • boala cronică de rinichi;
  • retinopatia hipertensivă (afectare a vaselor de sânge care irigă retina). 

Ai hipertensiune arterială atunci când tensiunea arterială are o valoare egală sau mai mare de 140/90 mmHg (14 cu 9) în două zile diferite, conform OMS. 

Factorii de risc 

Riscul de a dezvolta hipertensiune arterială crește odată cu înaintarea în vârstă. Această afecțiune este diagnosticată mai frecvent după 65 de ani. Bărbații sunt mai predispuși să dezvolte hipertensiune la o vârstă mai tânără decât femeile, dar riscul femeilor crește după menopauză.

  • istoricul familial;
  • sedentarismul;
  • consumul de alcool;
  • fumatul;
  • supraponderalitatea și obezitatea;
  • alimentația nesănătoasă: consumul excesiv de sare, dieta bogată în grăsimi saturate și trans, consumul redus de fructe și legume;
  • diabetul, bolile renale, apneea în somn și dislipidemia (colesterol și trigliceride mărite).

Simptome hipertensiune arterială

Majoritatea oamenilor care suferă de hipertensiune arterială nu prezintă simptome evidente. Măsurarea periodică a tensiunii arteriale este cea mai bună modalitate de identificare a acestei afecțiuni.

Simptomele devin vizibile când valoarea tensiunii ajunge la 180/120 mmHg (18 cu 12).

  • dureri de cap severe;
  • dureri în piept;
  • amețeli;
  • dificultăți de respirație;
  • greață sau vărsături;
  • țiuit în urechi;
  • vedere încețoșată sau alte modificări ale vederii;
  • sângerări nazale;
  • ritm cardiac anormal;
  • anxietate;
  • confuzie.

Dacă manifești aceste simptome, solicită imediat asistență medicală. Valoarea 180/120 mmHg este considerată criză hipertensivă, conform ghidurilor medicale.

În timpul unei crize hipertensive, inima nu mai poate pompa eficient sângele, ceea ce poate cauza leziuni severe organelor vitale, conform Mayo Clinic. Criza hipertensivă prezintă un risc crescut de complicații grave, cum ar fi AVC, infarctul miocardic, etc.

Simptome AVC

  • slăbiciune sau amorțeală a membrelor, de obicei pe o parte a corpului;
  • dificultăți de vorbire;
  • probleme de vedere;
  • pierderea echilibrului și coordonării;
  • gura sau jumătate de față căzută pe o parte, vizibilă ca o asimetrie facială;
  • durere severă de cap.

Simptome infarct miocardic

  • durere în mijlocul pieptului care poate iradia în brațul stâng, maxilar, spate sau gât;
  • senzație de lipsă de aer;
  • palpitații;
  • greață sau vărsături;
  • transpirații reci;
  • amețeli.

Dacă nu este tratată prompt, tensiunea arterială mărită poate fi fatală. Pentru a trata o criză hipertensivă poate fi necesară spitalizarea pentru a monitoriza eventualele leziuni ale organelor. Pacienții primesc medicamente pentru scăderea tensiunii arteriale, administrate pe cale orală sau intravenoasă, potrivit medicool.ro.

×