Este frumos să înjuri? Cu siguranţă că nu, însă specialiştii sunt de părere că înjuratul poate fi cu adevărat pozitiv şi sănătos din punct de vedere psihologic. Această reacţie ne poate ajuta în multe feluri: să ne simțim mai puternici, la reducerea durerii, să exprimăm mai uşor o emoţie şi, paradoxal, chiar poate lega prietenii.
Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză, afirmă că exact ca în zicala “Fuga e rușinoasă, dar e sănătoasă”, tot așa „Înjuratul nu-i subtil, dar pentru sănătate e util”, iar rezultatele pot fi foarte vindecătoare. O înjurătură poate exprima de o mie de ori mai bine starea de spirit a cuiva decât dacă ar spune “m-a supărat”. De multe ori, mai degrabă aflăm cu adevărat ce se află în adâncul sufletului unei persoane suferinde atunci când îi scapă câte o înjurătură, decât atunci când se exprimă elegant și folosind cuvinte alese. Înjurătura este feedback automat, foarte natural și onest, crede specialistul.
“Când oamenii încearcă să ascundă ceva dureros sau neplăcut, care poate a fost îngropat în adâncul lor acolo toată viaţa, aceștia pot fi stimulaţi prin întrebări care i-ar putea deranja un pic. Acest „deranj” are ca scop scoaterea la suprafață a emoțiilor suprimate, emoții care se află de fapt la baza conflictului interior. Nu îi forţăm să răspundă la provocările noastre, însă înjurătura poate veni ca o reacţie normală la emoţia pe care o simte în acel moment faţă de traumă. Într-adevăr, poate nu este frumos să înjurăm, mai ales în public, însă atunci când ne dorim să eliberăm emoţiile negative pe care le-am înmagazinat, este foarte sănătos să ne mai scape câte una. Aceasta este desigur o soluție de moment și nu ia locul unei ședințe cu un profesionist,” declară Eugen Popa.
La nivel internaţional s-au făcut mai multe cercetări şi studii, iar specialiştii au identificat cel puţin cinci beneficii ale înjuratului:
- Înjuratul te face mai puternic!
Fără să realizăm acest lucru, însă se pare că înjuratul este un fel de mecanism de adaptare, atunci când îl folosim cu moderaţie. “De regulă, înjurăm pentru că avem o reacţie la un sentiment deranjant și ne folosim de înjurătură pentru a ne descărca nervos. Unii oamenii se descarcă de această tensiune interioară prin mâncat excesiv compulsiv, prin alcool sau fumat, iar alții o fac înjurând. Iar când această presiune se eliberează, pentru moment recăpătăm o stare de armonie interioară și chiar de forță”, afirmă Eugen Popa.
- Înjurăm ca să reducem durerea fizică sau emoţională
“De câte ori nu am înjurat atunci când ne-am lovit de marginea patului? De nenumărate ori! Se pare că, prin înjurătură, durerea noastră care se concentrează într-un punct, se dispersează. Chiar şi un experiment realizat de unul dintre cei mai cunoscuţi doctor în psihologia înjuratului, Richard Stephens, a arătat că oamenii sunt capabili să-şi scufunde mâinile în apă cu gheaţă pentru mai mult timp, dacă repetă înjurături. Pentru unii, înjuratul este o reacţie firească atunci când experimentează durerea fizică şi / sau emoţională, iar alţii folosesc alte metode sau chiar aleg să o inhibe”, explică Eugen Popa.
- Înjurătura altuia ne poate aduce o revelaţie!
Există momente când monotonia a pus stăpânire pe toată viaţa noastră, iar o simplă înjurătură venită la momentul potrivit din partea unui străin, ne poate oferi o tresărire de exaltare sau chiar o revelaţie. “Înjuratul este asociat de experţi cu activarea unei zone din creier numită amigdala, care controlează şi monitorizează această reacţie de “luptă sau fugi”. Atunci când înjurăm, se pare că amigdala activează reacţia de luptă, iar sângele circulă mai repede prin corpul nostru şi durerea este mai puţin resimţită. Atunci mintea noastră este mai limpede şi suntem mult mai predispuşi la revelaţii sau idei excelente”, declară Eugen Popa.
- Înjurătura este persuasivă!
Atunci când comunicăm uniform, fără pasiune, puterea noastră de convingere este foarte slabă. Ca să devenim mai convingători trebuie sa devenim pasionali, iar înjurătura reprezintă acel “hocus-pocus” în argumentaţia noastră. “Este o metodă neconvenţională, chiar nerecomandată de mulţi, însă e demonstrat ştiinţific că înjurătura poate fi un condiment indispensabil atunci când vrem să convingem pe cineva. Chiar dacă la nivel conştient, publicul poate dezaproba gestul tău neortodox, la nivel subconştient acesta îţi va acorda puncte bonus la capitole precum sinceritate şi pasiune. În plus, condimentând astfel prezentarea ta, arată un nivel de încredere și siguranță de sine foarte mari ceea ce reprezintă un mesaj foarte puternic trimis audienței. Un speech condimentat cu o mică înjurătură poate să ajungă mai repede la sufletul publicului decât o argumentaţie ultra elaborată, asta deoarece înjurătura exprimă o emoţie mai puternică decât credem noi”, crede Eugen Popa.
- Înjurările sociale… sau cum să ne facem prieteni înjurând!
Paradoxal, înjurătura nu are legătură întotdeauna cu nervii, cu frustrarea, ci există şi înjurături care pot fi semne de fericire. Este vorba despre acele “înjurături sociale” care pot conecta prietenii sau, de ce nu, îţi pot aduce prieteni noi. “Aceste înjurături sociale apar de multe ori când oamenii sunt relaxaţi şi fericiţi sau când sunt supăraţi pe echipa lor favorită că a pierdut. În ultimul caz, înjurătura nu este un semn de “duşmănie” faţă de echipa iubită, ci este o formă prin care suporterii îşi pot arăta solidaritatea faţă de ea”, conchide Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.
Mai multe informaţii găsiţi aici,
http://www.eugencpopa.ro/articole/blog/injuratul/.
Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.
Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză