IGIENA
Cercetatorii de la Universitatea din Manchester au descoperit ca pe pernele noastre traiesc milioane de spori de ciuperci microscopice (mucegaiuri).
In acest sens, dr. Ashley Woodcock si echipa sa au analizat 10 perne: 5 din material sintetic si 5 din fulgi. Toate pernele fusesera folosite de cel putin un an si jumatate, cea mai intrebuintata fiind o perna de 20 de ani. Indiferent de varsta sau de materialul din care erau confectionate, pe toate pernele au fost descoperite numeroase ciuperci, de la 4 la 16 specii diferite. Si nu in cantitati neglijabile: mai mult de un milion pe fiecare perna. Conform cercetatorului englez, cauzele sunt lipsa unei igiene corespunzatoare si faptul ca anual eliminam mai mult de 100 de litri de transpiratie in asternuturi. "Tinand cont ca un sfert din viata il petrecem dormind, si deci respirand in apropierea unei surse variate de acarieni, aceasta descoperire este un semnal de alarma pentru cei care sufera de boli respiratorii de genul astmului si al sinuzitei", afirma dr. Ashley Woodcock.
Saltele si perne din burete
Dr. Irina Bucur, medic primar Alergologie si Imunologie Clinica, de la Spitalul Clinic "Nicolae Malaxa", afirma ca, in general, in mediu exista un mare numar de potentiale alergene. "Cele mai importante alergene respiratorii sunt acarienii din praful de casa, posibili factori declansatori de boli respiratorii. Modalitatea prin care poate fi combatuta inmultirea acarienilor este schimbarea mediului obisnuit de viata, cu amenajarea unor incaperi cat mai aerisite, cat mai usor de curatat, si igienizarea cat mai frecventa a locuintei. In prevenirea cresterii numarului de acarieni se pot utiliza atat purificatoare de aer, dar si aparatele de aer conditionat care scad umiditatea in locuinte", afirma dr. Irina Bucur. In ceea ce priveste combaterea dezvoltarii acarienilor in asternuturi, medicul ne sfatuieste sa folosim saltelele si pernele din burete, invelite in materiale antialergice, sa optam pentru utilizarea paturii si a plapumii din material sintetic si nu natural (lana, puf, gasca). De asemenea, asternuturile trebuie spalate saptamanal la o temperatura de 60 de grade Celsius si apretate! Tot saptamanal trebuie aspirate si patul, si pernele, pe langa obiectele din camera. Daca micutul dumneavoastra este alergic la praf, nu-i permiteti sa doarma in pat cu jucarii de plus, materiale textile. Acestea trebuie aspirate, spalate sau chiar congelate peste noapte pentru a reduce numarul de acarieni.
|
INSECTE. Acarienii sunt insecte din familia Arahnidelor, din care fac parte si paianjenii. Acarienii sunt invizibili, au 0,3 mm, se hranesc cu fragmente de epitelii descuamate din pielea umana, precum si cu alte materiale biologice. Mediul umed si cald reprezinta locul ideal in care se inmultesc. Pentru a limita dezvoltarea lor, umiditatea relativa dintr-o incapere nu trebuie sa depaseasca 50%. Acarienii, alergeni de interior, se intalnesc pe toata perioada anului si sunt responsabili pentru alergiile persistente.
|
Citește pe Antena3.ro