x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate La stomatolog: Dentistul, prietenul copilului meu

La stomatolog: Dentistul, prietenul copilului meu

07 Mar 2005   •   00:00

LA STOMATOLOG

Dr. IANA DILA - medic stomatolog Clinica Dent Estet

Cu totii stim ca tratamentele dentare, peste tot in lume, sunt foarte costisitoare. In tarile civilizate, nu sunt putini cei care fac imprumuturi la banca pentru a-si trata dantura. Mai mult, desi in aceste tari sistemul de asigurari este bine pus la punct, pentru a beneficia de compensari trebuie respectate conditii drastice: prevenirea si controalele periodice de la o varsta frageda. Neprezentarea la controalele bianuale obligatorii atrage dupa sine, drept "pedeapsa", costuri integrale ale tratamentelor.

Ce inseamna prevenire?
Nu gresim daca spunem ca in buna parte este echivalent cu a vorbi de tratamentul dentar la copii si tineri. Pentru ca in perioada copilariei si adolescentei se creeaza conditiile nefavorabile ce vor duce ulterior la instalarea bolii dintilor: caria si boala parodontala.

La 3 ani

Prima vizita la dentist trebuie sa aiba loc in jurul varstei de 3 ani. Este momentul cand au erupt toti dintii de lapte si, totodata, momentul in care cel mic trebuie sa invete sa se descurce singur cu periuta, desigur sub supravegherea parintilor. Exista paste de dinti speciale pentru copii, cu continut scazut de fluor, pentru ca exista riscul inghitirii.

Administrarea de suplimente de fluor este controversata si poate fi lasata la latitudinea medicului pediatru si dentist curant. Ei vor avea in vedere modul in care a decurs sarcina, cat si afectiunile suferite de copil in primul an de viata (infectii respiratorii repetate, tulburari gastrointestinale). Cum in primul an de viata incepe mineralizarea dintilor permanenti, afectiunile care apar acum vor duce la formarea unor dinti slab mineralizati. Va fi deci nevoie de suplimente de fluor pentru a creste rezistenta dintilor definitivi la atacul cariilor.

Deja la 3 ani, unii copii pot avea dintii foarte cariati, asa-numita "carie de biberon". Pentru a preveni aceasta boala trebuie ca, dupa fiecare masa, mama sa stearga dintii copilului cu comprese cu ceai de musetel.

Boala are urmari nefaste, pentru ca tratamentul la aceasta varsta este imposibil, iar dintii de lapte netratati produc nu numai tulburari in dentitia permanenta, dar afecteaza si cresterea oaselor maxilare. Aceasta va duce la neconcordanta intre dimensiunea dintilor si cea a maxilarelor, deci la inghesuiri foarte inestetice si cu urmari deosebit de grave. Primii ani de viata sunt foarte importanti pentru modul de dezvoltare a dintilor si maxilarelor. Acum trebuie urmarite si inlaturate obiceiuri nocive precum: respiratia pe gura, suptul degetului, al coltului pernei, roaderea unghiilor, dormitul in pozitii nefiresti care pot exercita presiuni asupra oaselor maxilare.

La 6 ani

Varsta de 6 ani se caracterizeaza prin eruptia dintilor permanenti, dar se pot intalni si carii la dintii de lapte.

Uitati de mitul potrivit caruia dintii de lapte nu trebuie tratati, ca oricum se schimba! Cariile dintilor de lapte duc la tulburari grave. In primul rand vor fi afectati dintii permanenti. In plus, durerile vor determina copilul sa mestece superficial sau numai pe o parte, ducand astfel la afectiuni ale stomacului, dar si ale articulatiilor si maxilarelor. La 6 ani erup primele maselute permanente, care sunt foarte putin rezistente la carie, pentru ca se dezvolta si erup intr-un moment in care nevoile energetice ale organismului sunt mari, deci resursele sunt directionate in aceasta directie a cresterii.

IGIENIZARE. Prevenirea cariilor presupune lacuirea suprafetelor acestor dinti. Tratament ce se numeste "sigilare". Acelasi lucru trebuie efectuat pentru toate maselutele permanente imediat dupa eruptie. Se va corecta si perfectiona metoda de periaj sub indrumarea medicului. Este momentul sa se igienizeze mult mai responsabil folosind ata dentara si apa de gura.

MOTIVE. Indreptarea dintilor este o necesitate din mai multe motive. Cel estetic este determinant. Dar sa nu uitam motivatia psihologica (oamenii cu dinti strambi sunt si in filme personaje negative, oameni urati etc…). Mai mult decat atat, inghesuirea este cauza cea mai frecventa a cariilor interdentare, a gingiilor inflamate, sangerande, a gurii urat mirositoare, a bolii parodontale.

SFAT. In jurul varstei de 8-9 ani, in zona incisivilor pot aparea inghesuiri dentare. Astfel, devine obligatorie prezentarea la medicul ortodont. El va decide daca este momentul instituirii unui tratament sau acesta va fi programat ulterior. Nu lasati la latitudinea copiilor decizia de a urma sau nu tratament ortodontic. Explicati-le ca asa cum unii copii poarta ochelari pentru ca au probleme cu vederea, ei vor trebui sa poarte aparat si, din fericire, doar pe o perioada limitata!

CONTROALE. Desi tratamentele ortodontice nu beneficiaza de compensari de pret prin sistemul asigurarilor de sanatate, refuzul de a purta aparat se lasa cu pierderea dreptului la orice compensare. Se presupune deci ca orice problema dentara s-ar ivi este din cauza necorectarii inghesuirilor si dizarmoniilor dentare. Nu va ramane decat sa va prezentati la fiecare sase luni la dentist pentru a beneficia de periaje profesionale si a va asigura ca nu aveti probleme. Astfel, toate eforturile dumneavoastra se vor vedea imediat cum deschideti gura.

HALENA. Mirosul urat al gurii (halena) la copii poate avea mai multe cauze. Un corp strain in nas care presupune consultarea medicului ORL-ist pentru indepartarea lui, igiena dentara deficitara, aparitia cariilor, obiceiul copilului de a suge degetul sau alte obiecte, alimentatia bogata in condimente, ceapa sau usturoi. Halena se mai poate instala si in cazul in care copilul sufera de rinofaringita, amigdalita sau afte bucale. In toate aceste situatii, rolul parintilor este esential. Medicul este cel care va stabili cauza si ii va sfatui pe parinti care este solutia optima.

×
Subiecte în articol: dintii dintilor