Are o perioada de incubatie foarte lunga, evolueaza in zeci de ani si nu se transmite decat de la om la om. Sunt particularitati care incadreaza lepra intr-o categorie cu totul diferita de celelalte boli infecto-contagioase precum ciuma sau variola. Pentru ca boala evolueaza in timp, nu ar fi posibila o evidenta a bolnavilor si a deceselor. De aceea, istoria medicinei nu vorbeste despre pandemii sau despre victime, ci mai degraba despre imbolnaviri.

Boala de la Dumnezeu

Biblia este dovada cea mai elocventa ca lepra a existat dintotdeauna. Iov este unul dintre leprosii caruia, conform Bibliei, Dumnezeu i-ar fi trimis boala. Tratatele medicale din India Antica mentioneaza lepra, la fel si documentele istorice pastrate din Egiptul Antic si China Antica. Exista dovezi cum ca boala ar fi ajuns de timpuriu si in Europa, prin armatele lui Alexandru Macedon, care au raspandit lepra in Grecia. Roma Antica a avut si ea bolnavi de lepra. "Boala avea un alt nume in medicina greco-romana: elephantiasis. Una dintre cele mai ample descrieri ale leprei ii apartine lui Celsus, un mare scriitor medical al Antichitatii", ne spune profesorul Nicolae Marcu, seful Catedrei de Istoria Medicinei UMF "Carol Davila".

In afara oraselor

In Asia si Africa, lepra a continuat sa existe, insa in Europa ea avea sa revina abia in Evul Mediu. Vinovate de raspandirea ei ar fi cruciadele si cuceririle arabe. O alta teorie spune ca lepra ar fi fost adusa de evrei, care s-au raspandit in Europa. Cert este ca bolnavii nu s-au bucurat de un tratament ingaduitor in Evul Mediu, caci erau satanizati si discriminati, exclusi din localitati, deposedati de averi si decazuti din toate drepturile. Erau obligati sa traiasca in afara oraselor si satelor, fie independenti, fie in cadrul unor leprozerii. In jurul anilor 1550 existau 19.000 de astfel de leprozerii in Europa, ceea ce arata ca numarul bolnavilor era foarte mare.

Se presupune ca igiena a facut posibila disparitia bolii la inceputul secolului al XVII-lea. Documentele istorice arata ca pana in anul 1720 nu mai existau leprosi in Europa. Dar boala a continuat sa existe in multe zone din Asia, America de Sud, zona tropicala a Africii. Europa nu a fost ferita de un nou val de imbolnaviri la inceputul secolului al XIX-lea. "Interesul crescut pentru medicina a facut posibila descoperirea unor cazuri care probabil ca existau dintotdeauna", este de parere prof. Nicolae Marcu. Incepand cu 1850, din ce in ce mai multe cazuri de lepra aveau sa fie semnalate in tarile europene. Afectata a fost indeosebi Norvegia, tara care a adus mari contributii in cunoasterea acestei boli.

Misei, gubavi

Victor Stroe/JURNALUL NATIONAL

Studiile din ultimele decenii au aratat ca lepra a existat in cele trei Principate Romane inca din Evul Mediu. In Tara Romaneasca si Moldova, bolnavii purtau numele de misei sau gubavi. In Transilvania, ingrijirea leprosilor a fost asigurata de ordinele catolice, in special cel al dominicanilor. "Interesant este ca, spre deosebire de occidentali, romanii au avut o atitudine diferita fata de leprosi. Ei nu-i discriminau, ci dimpotriva, ii ajutau. Spre exemplu, miseii din Tara Romaneasca erau adunati in anumite regiuni si dati in ingrijirea unui sat. Taranii din satul respectiv primeau pamanturi si erau scutiti de orice dare catre Domnie, dar erau obligati sa ii ajute la construirea caselor, la aratul si culesul recoltei. Este o forma interesanta si originala de asistenta medico-sociala. Acelasi obicei exista si in Moldova", relateaza prof. Nicolae Marcu.

LEPROZERIA. Primele cazuri de lepra din evidentele spitalelor romAnesti sunt mentionate la spitalele Coltea si BrAncovenesc, din Bucuresti, ntre anii 1864 si 1870. IncepAnd cu aceasta perioada s-au descoperit din ce n ce mai multe cazuri de lepra pe teritoriul RomAniei, motiv pentru care s-a impus necesitatea ntemeierii unei leprozerii pentru bolnavi, la nceputul anilor 1900. Ea exista si astazi, la Tichilesti, judetul Tulcea, si este una dintre putinele ramase n Europa. Cei 23 de bolnavi internati la Tichilesti sunt ultimii din tara noastra si nu mai reprezinta un pericol de contagiozitate.

TRATAMENT. In 1950 s-a dezvoltat tratamentul cu sulfone pentru lepra. El a dus la scaderea pAna aproape de zero a incidentei bolii. Dar n cAtiva ani, bacteria n-a mai raspuns la acest tratament, dezvoltAnd rezistenta. Au fost necesare prepararea unui vaccin si realizarea unei scheme terapeutice complexe, ca si n cazul tuberculozei. Din 1981, lepra se trateaza cu o schema polimedicamentoasa, care nu mai dezvolta rezistenta bacilului. Din 1950 s-au realizat si tratamente chirurgicale ale leziunilor pe care le produce boala.

BABES. In 1873, medicul norvegian Gerhard Armauer Hansen a descoperit bacilul leprei, numit micobacterium leprae sau bacilul Hansen. Savantul roman Victor Babes are meritul de a fi depistat o legatura morfologica intre acest bacil si cel al tuberculozei. Multe dintre sugestiile pentru combaterea leprei au venit din metodele utilizate in lupta cu tuberculoza.

FORME. Au existat in paralel trei forme de lepra, identificate abia in epoca moderna. Cea lepromatoasa este contagioasa, ataca pielea si mucoasele, dar nu si sistemul nervos. Ea produce leziuni extrem de urate, bolnavii ramanand mutilati. Lepra tuberculoida, asemanatoare cu tuberculoza, afecteaza deopotriva pielea si sistemul nervos, dar nu este contagioasa. Exista si o a treia forma, lepra mixta sau intermediara.

STIGMATIZATI. Catolicii faceau slujbe de inmormantare pentru leprosii vii, pe care ii stergeau apoi din evidentele oraselor si satelor. Odata iesiti din localitate, leprosii aveau obligatia de a purta stigmatele bolii: imbracaminte rosie si un clopotel cu care sa-i avertizeze pe cei din jur asupra pericolului. Nu aveau voie sa aiba nume de familie, ci numai prenume, caruia i se adauga numele leprozeriei din care faceau parte. In jurul bisericilor s-au construit locuinte pentru bolnavi, numite leprozerii sau lazarete. Preotii tineau slujbe pentru leprosi, fara sa aiba contact cu ei, de la inaltimea unui amvon aflat in afara bisericii. O astfel de biserica, prevazuta cu un amvon al leprosilor, mai exista pe teritoriul Romaniei la Sighisoara.