x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Leucemia i-a închis seninul vieţii

Leucemia i-a închis seninul vieţii

de Ionela Gavriliu    |    03 Apr 2009   •   00:00
Leucemia i-a închis seninul vieţii

Se spune că Dumnezeu îi încearcă pe cei puternici. Dacă umerii lor nu ar rezista încercărilor la care sunt supuşi, Cel de Sus nu le-ar măsura credinţa prin suferinţă. Iustin, un tânăr teolog de 22 de ani, trece prin cea mai grea cumpănă a vieţii. El trebuie să înfrunte şi să învingă o boală teribilă: leucemia. Şi-a pus toată credinţa în Dumnezeu, dar ştie că oamenii vor fi cei care vor pune umărul alături de el şi-i vor uşura povara bolii.



Iustin are în faţă numai promisiuni de viaţă. La cei 22 de ani ai săi predă religia la şcoala din satul Plopşoru, judeţul Gorj, şi e în anul III la Facultatea de Teologie din Craiova. E fericit şi iubit de către elevi, colegi şi familie. Din când în când, mai ales de la începutul acestui an, nişte dureri de spate îl mai supărau, astfel că tânărul a decis să meargă la un control la spitalul din Târgu Jiu. Diagnosticul a fost discopatie lombară, iar analizele de sânge au ieşit bune.

Boala secerătoare de visuri
Starea lui a început însă să se înrăutăţească în scurt timp: avea dureri musculare inexplicabile, uneori adormea pe scaun din cauza oboselii, îi lipsea pofta de mâncare şi îi apăruseră răni în jurul gurii. La 3 martie Iustin le-a arătat colegilor din cancelarie cum îi apar echimoze pe braţe doar la simpla atingere. A doua zi s-a arătat vesel şi glumeţ ca de obicei, dar abia mai stătea pe scaun din cauza durerilor de coloană.

5 martie este o zi pe care Iustin şi familia lui n-o vor uita niciodată. La insistenţele unui unchi de-al său, tânărul a decis să plece la Bucureşti pentru a-şi face un set de analize la Spitalul Militar din Capitală. Iustin nu se gândea la nimic rău. După orele cu şcolarii de la Plopşoru, şi-a luat zâmbitor rucsacul şi a plecat spre Bucureşti. A răsuflat uşurat când, după primele analize de sânge, medicii i-au spus că n-au găsit nimic suspect. Dar o probă luată din ţesut a dat verdictul nemilos: Iustin suferă de leucemie acută proemilacitară.

Putem face un miracol!

Viaţa tânărului teolog a început să se desfăşoare de atunci cu o viteză ameţitoare. În aceeaşi zi în care i s-a pus diagnosticul, Iustin a fost mutat la Institutul Clinic Fundeni, iar la miezul nopţii deja începuse tratamentul cu citostatice. "Nici nu pot să-mi aduc aminte zilele acelea, cum am aflat, cum a fost. Nu pot, mă răscolesc prea mult", reuşeşte să spună tatăl băiatului.

Cu toţii se roagă pentru sănătatea lui Iustin şi îşi agaţă speranţa de operaţia salvatoare la care tânărul e programat în luna mai. Iustin are nevoie urgent de transplant de măduvă, operaţie ce se poate realiza în Austria. Şi mai are nevoie de un miracol pentru a strânge suma de 150.000 de euro, necesară acestei intervenţii.

Părinţii lui Iustin speră într-o minune care să le salveze fiul şi care să-i aducă acestuia din nou zâmbetul pe buze. Pe Iustin îl aşteaptă copiii la şcoală pentru a învăţa de la el lecţia credinţei, a speranţei şi a biruinţei vieţii. Pe Iustin îl aşteaptă colegii la facultate şi părinţii - acasă -, părinţi care nici nu pot vorbi despre cumplita boală fără să le dea lacrimile.

Pentru viaţă
Cei care doresc să facă donaţii pentru a-l ajuta pe Iustin sunt rugaţi să doneze în conturile deschise la Raiffeisen Bank, filiala Tg. Jiu, Str. Tudor Vladimirescu, nr. 17, Gorj pe numele tatălui lui Iustin, Petre Ştiucă.  

Cont EURO: RO 19 RZBR 00000 6001 1461 183

         LEI: RO 56 RZBR 00000 6000 6464 047

Cod SWIFT: RZBR ROBU

Pentru mai multe informaţii, îl puteţi contacta pe tatăl lui Iustin, Petre Ştiucă la numărul de telefon 0722.71.38.93

"Nici nu pot să-mi aduc aminte zilele acelea, cum am aflat, cum a fost. Nu pot, mă răscolesc prea mult"
Petre Ştiucă - tatăl lui Iustin

×
Subiecte în articol: pagina de suflete iustin