x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Malaria inca mai aduce suferinta

Malaria inca mai aduce suferinta

00 0000   •   00:00

Se estimeaza ca in lume exista la ora actuala aproximativ doua miliarde de persoane expuse malariei. Dintre acestea, nu mai putin de 100 de milioane sunt bolnave si unul-doua milioane decedeaza anual ca urmare a infectiei. Malaria este o problema majora de sanatate publica in lume, cu deosebire in zonele subtropicale si tropicale. Incercarile repetate de eradicare nu au avut succes, iar boala este in prezent cea mai raspandita din lume.

Din antichitate

Este una dintre cele mai vechi boli din lume, care a avut un impact urias aspura istoriei omenirii. "Documentele pastrate din antichitate atesta ca malaria a existat in India, China, Egipt,

Grecia si Imperiul Roman", ne spune profesorul Nicolae Marcu, seful Catedrei de Istoria Medicinei UMF "Carol Davila". S-au descoperit mumii egiptene care prezentau splenomegalie (splina marita), o manifestare a malariei care dovedeste ca boala a afectat Egiptul. In China a existat chiar un remediu contra malariei: o planta, Dichroa febrifuga, care se folosea empiric in tratamentul bolii. Multe secole mai tarziu s-a descoperit ca radacina de Dichroa contine alcaloizi, substante care combat in mod efectiv malaria.

Celebre victime

In Europa, cu deosebire in Roma antica, malaria a facut nenumarate victime. Unii istorici au afirmat chiar ca infectia ar fi fost responsabila de caderea Imperiului Roman. Este poate o exagerare, dar cert este ca multi oameni au cazut victime acestei infectii parazitare. Dintre cei mai cunoscuti noua sunt Alexandru Macedon, Alaric, Otto al II-lea, Dante, Caravaggio, Oliver Cromwell. Bolnavi de malarie au fost Gingis Han, Cristofor Columb, Cardinalul Richelieu, Cesare Borgia, Ernest Hemingway, George Washington, James Monroe, Abraham Lincoln, Theodore Roosevelt si multi altii. "In timpul lui Ludovic al XIV-lea a izbucnit o epidemie severa la Versailles chiar in perioada constructiei palatului. La fel s-a intamplat si la constructia Canalului Panama, care a fost chiar intrerupta din cauza malariei", relateaza prof. Nicolae Marcu.

Leacul: chinina

Secolul al XVII-lea a venit cu remediul impotriva malariei. Chinina s-a dovedit a fi un tratament de succes in America de Sud, motiv pentru care a fost adusa si in Europa de un calugar iezuit. "Pudra iezuitilor", cum i se spunea pe continentul nostru, a ajuns mai intai in Anglia, unde era tinuta la mare secret. Ludovic al XIV-lea, care a vazut nenorocirea petrecuta la Versailles, a cumparat secretul prepararii acestui medicament de la farmacistul englez Talbott. A platit pentru el nu mai putin de 48.000 de livre, o suma uriasa in acele timpuri. Vreme de cateva secole, bolnavii de malarie s-au tratat cu chinina.

O imbunatatire a tratamentului contra malariei are loc abia in 1927, cand s-au descoperit antipaludicele de sinteza si insecticidele (DDT). Folosindu-se de cele doua descoperiri, Societatea Natiunilor a pornit intre 1925 si 1934 o campanie de eradicare a malariei. Au urmat si alte campanii de acest fel, insa nici una nu a avut sorti de izbanda. Lupta cu boala continua si astazi.

TRANSMITERE. Cele patru specii de parazit al malariei (Plasmodium malariae, Plasmodium falciparum, Plasmodium vivax si Plasmodium ovale) sunt transmise de tantarul Anophel-femela. Parazitul ajunge in ficat, apoi trece in sange si distruge hematiile.

SIMPTOME. Perioada de incubatie a malariei dureaza in general una-doua saptamani. Boala are trei semne clinice distinctive: febra, anemia si splenomegalia (marirea splinei). Puseele de febra se produc in general din doua in doua zile (febra terta).

TRATAMENT. Pentru accesele de febra, chinina este indispensabila. Preventiv inainte de a pleca intr-o tara in care exista malarie se fac tratamente antipaludice. O alta masura de precautie in aceste cazuri o constituie protectia impotriva tantarilor.

DESCOPERIRI. Malaria sau paludismul, dupa denumirea sa stiintifica (lat. palus, mlastina), este determinata de un parazit. El a fost descoperit insa abia in anul 1888 de medicul militar francez Alphonse Laveran (foto stanga).
Pentru descoperirea sa, Laveran a primit Premiul Nobel in 1907. Cativa ani mai tarziu, medicul englez Ronald Ross (foto dreapta) a descoperit rolul tantarului femela de Anophel ca sursa transmitatoare a paludismului. Desi se banuia inca din antichitate legatura malariei cu tantarii, doar Ronald Ross a reusit sa demonstreze stiintific ipoteza. Medicul englez a obtinut si el Premiul Nobel in 1903, chiar inaintea lui Laveran.
×
Subiecte în articol: malariei istoria medicinei malaria