Persoanele căsătorite care suferă un atac de cord se refac mai repede, având şanse să părăsească spitalul într-un timp mai scurt decât cei singuri, arată un studiu britanic recent publicat.
„Rezultatele noastre nu ar trebui să constituie o sursă de îngrijorare pentru celibatari”, a afimat co-autorul studiului dr. Nicholas Gollop, medic cardiolog şi cercetător la University of East Anglia.
„Totuşi, ar trebui să atragă atenţia comunităţii medicale asupra faptului că este important să li se acorde atenţie pacienţilor şi după ce sunt externaţi”, a mai adăugat acesta.
Potrivit www.webmd.com, cercetătorii au analizat informaţiile obţinute de la mai mult de 25.000 de persoane din Anglia care au suferit un atac de cord şi au descoperit că oamenii căsătoriţi erau cu până la 14% mai puţin predispuşi să moară din această cauză decât cei singuri.
În plus, analiza a arătat că cei căsătoriţi petreceau în spital, în medie, cu două zile mai puţin decât cei singuri. Evident, o durată mai scurtă a spitalizării se traduce prin costuri mai scăzute şi printr-un risc redus de a contacta infecţii din spital.
Medicii au ţinut să sublinieze importanţa suportului fizic şi emoţional în urma unui atac de cord.