x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Vești proaste pentru diabetici. Un medicament dispare din România de la 31 iulie 2024

Vești proaste pentru diabetici. Un medicament dispare din România de la 31 iulie 2024

de Redacția Jurnalul    |    14 Iun 2024   •   12:30
Vești proaste pentru diabetici. Un medicament dispare din România de la 31 iulie 2024
Sursa foto: Hepta

Un medicament pentru persoanele care suferă de diabet de tip 2 nu se va mai găsi în România, potrivit Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

De la 31 iulie 2024, toate cele trei concentrații de Ozempic, respectiv 0,25 mg; 0,5 mg; 1 mg şi sub formă de soluţie injectabilă în stilou injector (pen) preumplut, nu vor mai fi disponibile pe piața autohtonă

”Conform informaţiilor primite din partea deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă (DAPP), medicamentul OZEMPIC (SEMAGLUTIDUM), în toate cele trei concentraţii (0,25 mg; 0,5 mg; 1 mg) şi sub formă de soluţie injectabilă în stilou injector (pen) preumplut, din motive comerciale, va fi disponibil în România doar până la data de 31 iulie 2024. Conform prevederilor legale, medicamentul OZEMPIC, nu va mai fi comercializat în România după această dată”, a transmis Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România.

Persoanele cu diabet de tip 2 vor avea la dispoziție un alt tratament de la 1 august 2024 - Semaglutida, sub formă de comprimate orale. 

De altfel, multe medicamente foarte eficiente și la costuri rezonabile, disponible pe piața UE, nu sunt importate în România, astfel că de multe ori pacienții trebuie să apeleze la surse externe pentru tratamente sau să accepte variante mai scumpe și de o calitate mai slabă.

×
Subiecte în articol: diabet ozempic