Medicamentele antiparkinsoniene

Medicamentele folosite in boala Parkinson reprezinta un domeniu de larg interes? Aparent nu! Si totusi boala Parkinson este una dintre cele mai frecvente maladii neurologice, statisticile aratand ca exista in medie 120 cazuri /100 000 de locuitori (media europeana indicand totusi valori mai mari, aproape duble). Raportul se schimba insa in cazul varstnicilor, 1% din populatia peste 60 de ani fiind afectata, ambele sexe in mod egal. Rezulta deci o probabilitate semnificativa de a avea persoane cu o astfel de suferinta printre cei apropiati, care pot avea nevoie de ajutor si supraveghere in luarea deciziilor si administrarea zilnica a tratamentului, care pot prezenta si alte maladii asociate. Fiind un tratament de lunga durata, practic tot restul vietii, va presupune frecvente consultatii de specialitate, modificari ale schemei terapeutice, confruntarea cu reactii adverse si complicatii care trebuie cunoscute si semnalate medicului. Partea buna este ca, spre deosebire de alte afectiuni neurologice, boala Parkinson se poate trata, chiar daca in acest moment nu se poate vindeca.

In boala Parkinson, din motive necunoscute, se produce distrugerea neuronilor care produc dopamina. Dopamina este un neurotransmitator (substanta care ajuta la transmiterea impulsurilor intre neuroni). Ea are un rol important in controlul miscarilor, de aceea lipsa ei se traduce prin tremor, intepenirea muschilor, dificultatea de realizare a miscarilor. Logic tratarea bolii ar trebui sa se faca prin administrarea de dopamina. Substanta insa nu poate ajunge sub aceasta forma in creier, folosindu-se in acest scop un precursor si anume Levodopa, de la care neuronii pot sintetiza dopamina. Exista insa si alte probleme terapeutice legate de aceasta : o parte importanta din cantitatea administrata este metabolizata (transformata) la periferie, astfel incat doar un procent redus ajunge practic in creier, iar folosirea medicamentului o perioda lunga si in doze mari este legata de reactii adverse si complicatii. Mai important este faptul ca administrarea ei nu opreste distrugerea neuronilor, de aceea folosirea acesteia ajunge la un moment dat nesatisfacatoare. De aceea, levodopa, desi este cel mai important antiparkinsonian, nu este intotdeauna prima optiune terapeutica, tratamentul bolii Parkinson incluzand mai multe tipuri de medicamente, administrate separat sau in asociere, alese in functie de varsta, severitatea simptomelor, starea generala a pacientului. Acestea sunt: agonistii dopaminergici, inhibitori COMT, inhibitorii de monoaminoxidaza B .

Levodopa se administreaza oral (sub forma de tablete), de obicei de trei ori pe zi, uneori mai des, la distanta dupa masa. Pentru a impiedica transformarea substantei inainte de a ajunge in creier, levodopa se asociaza cu un inhibitor de decarboxilaza de tipul carbidopa sau benserazida. La inceput sunt necesare doze mai mici de medicament, dar acestea cresc progresiv. Levodopa poate produce reactii adverse ca greturi, varsaturi, hipotensiune arteriala, cresterea frecventei cardiace, aritmii, iar dozele mari pot determina miscari involuntare, neregulate la nivelul fetei, capului, trunchiului, membrelor care, odata aparute, sunt ireversibile. Dupa cativa ani se observa o scadere a eficacitatii tratamentului, manifestata prin alternarea zilnica a unor perioade de ameliorare a simptomelor cu reaparitia lor. Medicamentul trebuie administrat cu prudenta bolnavilor cu afectiuni cardiace, hepatice, renale, psihice fiind contraindicat celor cu melanom.

Agonistii dopaminergici sunt substante care prezinta actiune asemanatoare dopaminei. Ei au un efect mai slab decat levodopa, dar nu prezinta complicatiile motorii ale acesteia. Dupa cativa ani de folosire eficacitatea lor scade si trebuie asociati cu levodopa. Cele mai folosite medicamente de acest tip sunt pramipexolul,ropinirolul si piribedilul.

Inhibitorii COMT scad metabolizarea (transformarea) levodopei si dopaminei, crescand nivelul acestora, fiind astfel necesare doze mai mici de levodopa. Cele mai utilizate substante sunt tolcapone si entacapone, ambele folosindu-se doar impreuna cu levodopa.

Inhibitorii de monoamin-oxidaza B scad degradarea dopaminei in creier. Cele mai folosite substante sunt selagilina si rasagilina. Sunt medicamente in general bine tolerate, care pot fi folosite in primele stadii de boala ca tratament unic, apoi in asociere cu levodopa.